Ruxandra Ion și soțul ei, Ion Ion sunt împreună de 49 ani, au 3 copii minunați – 2 biologici – Ducu și Cosmin și fata lor de suflet, Cristina Ciobănașu. Sunt și bunici, având 4 nepoți, care le umplu sufletul de bucurie. Dincolo de familia frumoase pe care și-a creat-o, celebra producătoare înregistrează succes după suces pe plan profesional, întrucât serialele pe care își pune amprenta ajung la sufletul publicului, dar și în topul audiențelor. În interviul exclusiv acordat pentru CIAO.RO, Ruxandra Ion ne-a povestit despre noul serial “Ana, Mi-
După succesul înregistrat cu “Lia, soția soțului meu”, Ruxandra Ion a adus în atenția publicului “Iubire cu parfum de lavandă”, primul sezon. Din 9 ianuarie, de la 20.30, la Antena 1are loc premiera serialul “Ana, Mi-
Ruxandra Ion, despre noul serial de la Antena 1: „Căutam ceva original și nefăcut în România. Eu tocm
Deci ne-am propus după “Lia” să vină ceva original și acesta a fost cel care a fost gândit inițial după “Lia”. După aceea s-au încurcat lucrurile, pentru că Antena ne-a m
Și mi-am dat seama că poate fi un punct de plecare, cel m
Ruxandra Ion: „Eu sunt bunică de weekend clar, că n-am timp să-i văd în timpul săptămânii”
În viața reală, cum sunteți ca bunică?
Eu sunt bunică de weekend clar, că n-am timp să-i văd în timpul săptămânii. În general, la noi în familie, duminica se strânge toată lumea. Dispare câte una din familii, dacă e plecată din țară sau are ceva în mod special sau e plecată din București. Adică suntem o familie care ne vedem: duminica la mine la masă sau la restaurant sau undeva. De sărbători ne adunăm, ne vedem. Îmi răsfăț nepoții, e normal. Bunicii trebuie să-și răsfețe nepoții și îi răsfăț și pe cei mari
Deci aveți bucurii din toate părțile. Are vreunul dintre nepoți talent pe zona de actorie?
Băieții lui Ducu sunt încă în căutări, schimbă sporturile. Cel mare care are 10 ani a cerut acum să meargă la un curs de actorie. Suntem foarte curioși ce o să se întâmple. Ceilalți doi nu au avut niciunul mari afinități, dar amândoi au legătură cu meseriile noastre. Adică cel mare a terminat deja o facultate de profil și acum a început-o pe a doua tot în zona asta, acum e în zona de gaming, dar n-are importanță tot în zona asta, iar cel m
Ruxandra Ion: „M-am căsătorit de Crăciun, anul ăsta împlinim 49 de ani de căsătorie. Așa mi-am dorit eu, sunt îndrăgostită de Crăciun de când eram copil”
Vă programați o vacanță în perioada următoare?
Sunt îndoită de oboseală. Da, plec într-o vacanță. Merg într-un loc în care am m
Crăciunul îl petrec num
Foto: Instagram/ Antena 1