„Am o veste pentru voi, în exclusivitate. Sora mea vrea să se mărite. Cu cine credeți că se mărită? Cu domnul Irinel Columbeanu. Dacă vrea să se mărite, mă duc acasă după ea să o iau, ca s-o duc la Irinel la azil. O să mergem să facem propunere să vină să stea la noi la Streh
Nu trebuie să te simți
Irinel Columbeanu a ajuns la azil, la 66 e ani
Din cauza problemelor cu banii, din cauza cărora a riscat chiar să fie evacuat din garsoniera în care locuia, Irinel Columbeanu a ajuns la azil, la același undea și-au trăit ultimele zile din viață tatăl său și Zina Dumitrescu. La scurtă vreme după ce a ajuns la azil, fostul milionar a declarat că nu se gândea vreodată că va ajunge în această situație, însă nici nu vede în acest lucru o dovadă a regresului. Este de părere că a fost o decizie înțeleaptă din partea sa pentru toată lumea, atât pentru el, cât și pentru fiica și fosta sa soție.
„Nu mi-a trecut prin gând niciodată că voi ajunge într-un centru pentru seniori, dar eu nu consider că e vreo decădere sau vreo problemă, ci cred că așa a vrut Dumnezeu. Nu doar cu asta, cu toate care mi s-au întâmplat. Până la urmă a fost m