Ghinioanele se țin în lanț de Irinel Columbeanu! A pierdut procesul cu furnizorii de energie electrică: „Până nu accesez dosarul electronic să văd ce e în el, voi amâna” | EXCLUSIV



Parcursul incredibil al lui Irinel Columbeanu în societate l-a păstrat constant în atenția presei și a publicului român. Acesta a scris o trilogie savuroasă despre viața sa.

Subiectele principale vizează viața lui sentimentală, afacerile și alte detalii picante din experiențele pe care le-a avut de-a lungul timpului.   

Irinel Columbeanu a cerut o nouă amânare, după ce decizia a fost în favoarea oponenților

În urmă cu ceva timp, Irinel Columbeanu a fost reclamat de un furnizor de energie electrică pentru neplata facturii casei de la Izvorani. Deși locuința a ars din temelii, a fost cotizat în continuare la plata curentului.
Irinel Columbeanu și furnizorii de energie electrică sunt în plin proces, iar fostul afacerist ne-a dat toate detaliile despre el. Marți, 18 octombrie urma să se prezinte la primul termen, după ce a amânat o dată, conform declarațiilor anterioare exclusive pentru WOWbiz.ro, iar acum, după proces, am luat din nou legătura cu el și am aflat care a fost decizia, în primă fază. 

„A avut loc primul termen, dar nu am fost.

Am făcut o cerere de amânare, fiindcă nu am putut să accesez dosarul electronic, dar a declinat competența pentru judecătoria sectorului 1. Până nu accesez dosarul electronic să văd ce e în el, voi amâna. Asta am cerut, amânare, iar rezultatul a fost declinarea competenței la sectorul 1. Nu am văzut motivarea, nu aș ști să vă spun de ce.”, a declarat Irinel Columbeanu, în exclusivitate, pentru WOWbiz.ro.

Irinel Columbeanu, supărat că i s-a pătat imaginea

Din cauza acestui proces și mediatizarea lui, Irinel Columbeanu este dezamăgit de imaginea care s-a creat în jurul său. În acest sens, este pregătit să ceară daune morale, fiind ajutat de un cunoscut avocat. Fostul afacerist nu vrea sub nicio formă să plătească taxele impuse, deoarece consideră că prin această acțiune s-ar valida faptul că este dator, lucru neadevărat, conform declarațiilor lui.

„Vă dați seama că toate aceste discuții care s-au născut în jurul acestui subiect mi-a dăunat imaginii. O să mă ajute un prieten avocat care să mă reprezinte în instanță, Nicușor Stan. Imaginea mea a fost deteriorată din propagarea acestui fake news, că sunt datornic, rău platnic. De aceea, prefer să cer daune morale. Multe persoane sunt lovite de aceste facturi. Eu nu înțeleg cum se generează, mulți rămân mască când văd sumele. Eu nu pot să pretind același lucru. Consider că dacă plătesc, afirm că acele sume sunt adevărate. Incendiul respectiv s-a petrecut de Halloween, în 2020.”, a mai spus Irinel Columbeanu, în exclusivitate, pentru WOWbiz.ro.

Ai un pont WOW? Dacă deții mai multe informații despre acest subiect ne poți scrie la adresa [email protected]!

 

Sursa articolului