Gabriela Cristea o înlocuiește pe Simona Gherghe la emisiunea Mireasa, cât timp aceasta este în izolare după ce s-a infectat cu COVID, însă nimeni nu avea să prevestească ce avea să se întâmple în cea mai recentă ediție a emisiunii.
Deși totul a început bine, lucrurile au degenerat în doar câteva minute, până când Gabriela Cristea a reușit să își iasă din minți. Mama săptămânii, doamna Dana a luat-o la rost pe Giovana.
Tânăra a încălcat regulamentul, adică a dormit în timpul zilei, iar de aici a început un scandal imens. Cum era de așteptat, Giovana nu a avut rețineri și a lansat un atac dur la adresa doamnei Dana, dar și a altor concurente din casa „Mireasa”. Tânăra s-a confesat iubitului ei, Sese.
”Nu suport niciun om din casa asta! Ce vrei să fac mai mult? Asta sunt, nu-mi pasă de restul”, i-a spus Giovana lui Sese.
A fost momentul în care Gabriela Cristea a intervenit. Prezentatoarea tv a fost întrebată care este motivul pentru care aceasta nu îi suportă pe ceilalți concurenți din casă, însă Giovana a reușit doar să o enerveze la culme.
Gabriela Cristea și-a ieșit din minți
”Nu cred că oamenii ăștia sunt atât de răi, aș vrea să știu de ce nu îi suporți. Care este problema, la ei sau la tine? Ai vorbit despre satana. Să spui așa ceva cuiva”, a spus Gabriela Cristea.
A evitat să îi răspundă vedetei însă până în momentul în care situația a degenerat. ”Nu trebuie să facă nimic. Nu vreau să comentez. O fi la mine problema. Nu-i suport, pentru că nu-i suport.”, a fost răspunsul tinerei.
”Mi se pare că mă iei peste picior. Eu te întreb ceva și tu îmi răspunzi…”, a mai completat Gabriela Cristea, indignată de atitudinea Giovanei.
După ce spiritele au început să se încingă, Giovana a încercat să liniștească situația. Ea a recunoscut că are o problemă doar cu unele concurente și nicidecum cu băieții.
”Eu nu am o problemă cu băieții din casă. Pur și simplu, când mă uit la ele, sunt niște persoane rele. Comentează fără rost, bârfesc.”, a mai adăugat concurenta de la „Mireasa”.