Cele patru cupluri rămase la Insula iubirii 2025 au avut parte de bonfire-ul final, dar și de deznodământul relației lor.
După 21 de zile petrecute separat pe Insula iubirii, sezonul 9, cuplurile s-au reîntâlnit și au discutat despre tot ce s-a petrecut în săptămânile în care au fost separați.
Insula iubirii, sezonul 9, a ajuns la final
Insula iubirii, sezonul 9, a ajuns la final. Cele patru cupluri formate din Bianca și Marian, Ella și Andrei, Maria și Marius, dar și Francesca și Cristi s-au văzut față în față, după 21 de zile petrecute separat în Th
Unii dintre ei nu au putut să treacă peste ce a făcut Bianca și Marian
La bonfire-ul final, Marian și Bianca și-au lămurit problemele și au discutat despre perioada în care au stat separați pe Insula iubirii.
Însă la întrebarea lui Radu Vâlcan dacă pleacă împreună sau separat de pe insulă, Bianca a ales să plece singură, deși Marian ar fi sperat să plece alături de el.
La întoarcerea în țară, Bianca și Marian s-au împăcat și au dat uitării tot ce s-a petrecut pe insulă. Concurentul a trecut cu vederea peste faptul că iubita sa s-a atașat de ispita Mattia.
Ella și Andrei
În
La ultima ceremonie a focului, Ella și Andrei s-au reîntâlnit, au discutat și au ales să plece separat de pe Insula iubirii.
Andrei a decis să plece de pe insulă alături de ispita Andreea Aurica, în timp ce Ella și-a exprimat dorința de a pleca alături de Teo, iar acesta nu a refuzat-o.
În prezent, Ella și Andrei sunt singuri și separați, fiindcă relațiile lor cu ispitele nu au fost de lungă durată.
Maria și Marius
Maria s-a atașat de ispita Cătălin la Insula iubirii, sezonul 9, în timp ce soțul ei, Marius, a creat o legătură cu ispita Oana Monea.
La ceremonia finală a focului, Maria și Marius s-au confruntat și au ales să plece despărțiți de la Insula iubirii 2025.
Invitată și ea la ultimul bonfire, ispita Oana a ales să plece de pe insulă alături de Marius, soțul Mariei, iar acesta a acceptat.
La rândul său, Maria a fost întrebată de Radu Vâlcan dacă dorește să plece de pe insulă singură sau alături de ispita Cătălin, iar aceasta a ales să plece singură, fiindcă nu se simte vindecată sufletește și nu vrea să îl rănească.
La întoarcerea în țară, Marius și ispita Oana și-au trăit povestea de iubire, vreme de aproximativ 3 săptămâni, iar m
Francesca și Cristi
Francesca Sarao și Cristian Pungă de la Insula iubirii, sezonul 9, nu au avut parte de un bonfire final, cum nu au avut parte nici de un dream date, dat fiind că cei doi au fost refuzați de ispite.
Reîntâlnirea lor a avut loc pe plajă, în timp ce concurenții ceilalți se aflau la date-ul de 24 de h.
Vizibil emoționați, Francesca și Cristi s-au sărutat cu patos, iar la întrebarea lui Radu Vâlcan, dacă pleacă împreună sau separat de la Insula iubirii 2025, cei doi au răspuns că pleacă împreună.
La interviul oferit recent echipei de producție Insula iubirii, Francesca ș Cristi au declarat că relația lor este m