Home MondenEmoție, artă și un public care a făcut istorie în București

Emoție, artă și un public care a făcut istorie în București

Cea de-a doua ediție a Unforgettable Festival, cel m

Pe scena principală au urcat Andrea Bocelli, care a transformat seara de vineri într-o sală de operă în aer liber pentru peste 20.000 de oameni, José Carreras & Katherine Jenkins, într-un recital de rafinament și eleganță, Gheorghe Zamfir, sărbătorit în concertul omagiu „Celebrating Zamfir”, împreună cu maestrul dirijor Daniel Jinga și invitații săi, precum și artiști din generații diferite, de la Nikos Vertis, care a cântat două ore alături de public, chiar și sub plo

Toți au demonstrat că Unforgettable Festival nu este doar un eveniment muzical, ci un dialog între culturi, genuri și generații.

Publicul a fost, ca de fiecare dată, eroul principal. Mii de oameni au cântat și au dansat împreună, demonstrând un spirit civic și o solidaritate de mare anvergură. Fără ei, acest festival nu ar exista, iar prezența lor constantă și entuziastă rămâne cel m

Succesul acestei ediții a fost posibil datorită partenerilor și sponsorilor care au susținut cultura și muzica live la cel m

Siguranța a fost prioritară, asigurată de Generali și Sas Security, iar experiența gastronomică a fost completată de prezența Domino’sMaestro și a zeci de food trucks. Transportul publicului a fost facilitat prin colaborarea cu BlackCab, iar călătoriile internaționale prin Happy Tour. Ospitalitatea de nivel înalt a fost oferită de Marriott, iar TVR a adus în festival un concept unic prin Timeless Stage, cu muzică și arhivă vizuală ce au completat experiența culturală.

Întregul eveniment a fost posibil prin sprijinul Primăriei Municipiului București prin CREART, Primăriei Sectorului 5 și Apa Nova, dar și datorită colaborării strânse cu toate autoritățile implicate. Fără ei, acest festival nu ar fi putut atinge asemenea dimensiuni și, m

În cuvintele fondatorului festivalului, Radu Fornea:

„Mesajul meu este despre o misiune pe care o avem cu toții: să nu uităm și să ne păstrăm aceste repere morale și culturale, aceste valori care ne definesc și ne fac să fim cine suntem. Și pentru asta vă mulțumesc. Sunteți publicul pe care oricine și l-ar dori într-un festival. Vă mulțumesc din suflet că urmați acest vis!”

Unforgettable Festival a demonstrat că România are un public și o comunitate culturală la cel m

Unforgettable Festival 2026: The Next Chapter



Sursa articolului

Citește și ...

Lasă un comentariu