Home MondenEl este militarul în vârstă de 26 de ani găsit mort în pădurea Babadag. Fusese dat dispărut

El este militarul în vârstă de 26 de ani găsit mort în pădurea Babadag. Fusese dat dispărut

Sfârșit tragic pentru un tânăr militar în vârstă de 26 de ani, dat dispărut în urmă cu aproape o săptămână din orașul Babadag.

Trupul neînsuflețit al soldatului a fost găsit de autorități într-o zonă împădurită greu accesibilă, iar polițiștii au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă pentru a stabili împrejurările exacte ale decesului.

Trupul neînsuflețit, descoperit într-o zonă greu accesibilă din Babadag

Poliţiştii din Tulcea au deschis o anchetă după ce un bărbat în vârstă de 26 de ani, care fusese dat dispărut în urmă cu câteva zile, a fost găsit decedat într-o zonă greu accesibilă şi cu vegetaţie abundentă, din Babadag.

Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Tulcea au anunţat că poliţiştii au desfăşurat activităţi de căutare în zona împădurită din apropierea oraşului Babadag a unui bărbat în vârstă de 26 de ani, dat dispărut în data de 21 iulie.

„În cadrul acţiunilor de căutare, într-o zonă greu accesibilă, cu vegetaţie abundentă, a fost identificat trupul neînsufleţit al bărbatului. Cadavrul a fost preluat şi transportat la Serviciul de Medicină Legală Tulcea, în vederea efectuării necropsiei şi stabilirii cu exactitate a cauzei decesului”, au afirmat reprezentanţii IPJ Tulcea.

Poliţiştii au deschis în cauză dosar penal pentru ucidere din culpă. Ei continuă cercetările pentru a stabili împrejurările în care a survenit decesul.

Poliţiştii au fost sesizaţi pe data de 21 iulie, cu privire la dispariţia bărbatului de 26 ani, după ce acesta plecase pe 17 iulie de la locuinţa în care locuia cu chirie, din Babadag.

Cel puțin 35 de morți și zeci de răniți într-un accident devastator între două autobuze în Siria

Mesaj de doliu din partea Forțelor Navale Române

Bengi Tărtăcuță activa în cadrul Regimentului 307 Infanterie Marină „Heracleea”, unitate aflată în subordinea Forțelor Navale Române.

Crimă șocantă din gelozie. O adolescentă de 15 ani și fratele ei de 9 ani au fost împușcați mortal de fostul iubit al fetei

La scurt timp de la confirmarea tragediei,, reprezentanții Forțelor Navale au transmis un mesaj de sprijin și condoleanțe pentru familia îndoliată:

„Cu profundă tristețe, personalul Forțelor Navale Române își exprimă regretul pentru pierderea colegului nostru, soldatul Tărtăcuță Bengi-George, trecut la cele veșnice la doar 26 de ani.

În urma dispariției sale, semnalată în data de 21 iulie 2026, au fost desfășurate activități de căutare, iar în dimineața zilei de 24 iulie, În aceste clipe de grea încercare, personalul Forțelor Navale Române transmite familiei îndoliate, prietenilor și tuturor celor care l-au cunoscut sincere condoleanțe și întreaga compasiune. Suntem alături de cei rămași în urmă și îi asigurăm de tot sprijinul pe care îl putem oferi în aceste momente de profundă durere.

Dumnezeu să îl odihnească în pace!”, au transmis Forțele Navale Române.


Sursa articolului

Citește și ...

Lasă un comentariu