El este Bogdan, românul de 32 de ani care a murit pe o autostradă din Germania, după ce s-a înfipt cu duba într-un camion! Detaliul șocant pe care l-au descoperit anchetatorii la locul accidentului

Bogdan, un tânăr de 32 de ani din Sighetu Marmației, a murit pe loc după ce duba pe care o conducea s-a izbit de un camion, în Germania.

Tragedie fără margini pe o autostradă din Germania, acolo unde Bogdan, un român în vârstă de 32 de ani, și-a pierdut viața într-un teribil accident rutier. Bărbatul nu a m

Incidentul mortal a avut loc a avut loc în data de 20 iunie, pe autostrada A14, lângă Staßfurt.

Bogdan, tânărul de 32 de ani din Sighetu Marmației, se afla la volanul unei autoutilitare, iar la un moment dat, s-a înfipt în spatele unui camion cu numere de înmatriculare de Slovacia.

La locul accidentului au ajuns echipajele de salvare, care nu au m

Timp de m

Apropiații lui Bogdan sunt în stare de șoc

„Nu pot să cred! Dumnezeu să te ierte și să te odihnească în pace!!! au transmis apropiații lui ogdan pe rețelele de socializare, conform vasiledale.ro.


Sursa articolului