Doi militari răniți în explozia din poligonul de la Botoșani au fost transferați în Belgia.
Incident grav la o unitate militară din Botoșani, unde o explozie urmată de incendiu a rănit grav doi militari de 31 și 36 de ani. Aceștia participau la distrugerea unor cartușe într-un poligon și au fost transportați în stare critică în Belgia. Autoritățile investighează cauzele deflagrației.
„La spital, au ajuns două victime cu arsuri.”, spune Raluca Curelariu, prefect Botoşani.
Tragedia s-a produs în timpul unei operațiuni de distrugere a muniției. Explozia a fost urmată imediat de un incendiu puternic, care s-a extins rapid pe zeci de metri pătrați.
„Incendiul se manifesta pe o suprafaţă de aproximativ 50 de metri pătraţi.”, explică Dorina Lupu, reprezentant ISU Botoşani.
Din cauza riscului ridicat de explozie, la fața locului a fost chemat și un echipaj specializat CBRN, pregătit pentru intervenții în situații extreme. Militarii răniți au suferit arsuri severe și au fost intubați pe loc.
„Un tânăr de 36 de ani, cu arsuri gradul 2B-3, 80-85% din suprafața corporală. Este intubat, ventilat mecanic. Celălalt, de 31 de ani cu arsură gradul 2B-3, 40-45% suprafață corporală.”, precizează Simona Gheorghiu, medic SMURD, potrivit Observator.
Militarii răniți au fost transferați de urgență în Belgia
Starea critică a militarilor a impus o intervenție rapidă, iar autoritățile au decis transferul acestora la Spitalul Militar Regina Astrid, recunoscut la nivel european pentru tratamentul pacienților cu arsuri grave.
Cel m
De la spitalul județean din Botoșani, răniții au fost transportați cu ambulanțele până la aeroportul din Suceava, unde au fost preluați de o aeronavă militară pentru transferul în Bruxelles.
În prezent, medicii belgieni luptă pentru salvarea celor doi militari răniți, iar autoritățile militare desfășoară o anchetă pentru a afla cauzele exacte ale exploziei.