După Culiță Sterp, acum și fratele lui, Iancu Sterp are probleme mari. Totul a fost făcut public. Nimeni nu se aștepta la el

La 24 de ani, Iancu Sterp îi calcă pe urmele fratelui său mult mai celebru, Culiță Sterp. Tânărul a bifat deja prezențe în reality show-uri de mare succes. Este vorba despre Puterea Dragostei și Survivor România. Mai mult decât atât, deși mama Geta s-a opus, el a intrat în cușcă și galele RXF și a învins de două ori.

Acum Iancu Sterp era pregătit să se lupte din nou, doar că pretenții lui i-au iritat la maxim pe organizatorii evenimentului. Fratele lui Culiță Sterp ar fi cerut 30.000 de euro pentru un meci care în general durează aproximativ 10 minute.

Sumele care se negociază în general sunt cuprinse între 3.000 și 5.000 de euro, dar se pare că Iancu vrea de data aceasta de zece ori mai mult pentru că este de părere că ridică valoarea evenimentului. Organizatorii au făcut publică, pe surse, probabil această informație fiind deranjați de modul în care fratele lui Culiță Sterp a pus problema.

Iancu Sterp, pus la zid

„Nu e vorba de bani, dar cine este Iancu Sterp să merite atât?”, a fost reacția din partea organizatorilor, scrie Cancan, care cumva îi strică imaginea tânărului. Acesta deja a fost pus la zid de fani, care consideră că i s-a urcat faima la cap.

În galele RXF s-au luptat mai multe nume mari printre care Diana Belbiță, Zanni, care l-a învins pe Gheboasă, Kamara, WhatsApp, Marius Crăciun și mulți alții.

Culiță Sterp a fost implicat recent într-un mega scandal. Acesta s-a urcat beat și drogat la volan, a fugit de polițiști, a accidentat o altă mașină și a plecat de la locul accidentului. Manelistul a fost reținut pentru 24 de ore și acum este plasat sub control judiciar. Bărbatul pe care l-a lovit cu mașina și-a retras, însă plângerea probabil contra unei sume de bani.

Acum Culiță Sterp este cercetat penal și riscă închisoarea. El a transmis că regretă fapta și speră să scape doar cu o pedeapsă cu suspendare sau amendă.

Sursa articolului