Carmen Tănase se bucură de o carieră de succes de mulți ani în lumina reflectoarelor. În ultima perioadă, actrița a reușit să facă o schimbare în ceea ce privește aspectul fizic, lucru pe care fanii ei l-au observat imediat. În cadrul unui interviu recent, vedeta a dezvăluit cum a reușit să slăbească 10 kilograme în doar două luni.
Carmen Tănase a recunoscut că nu a avut un stil de viață ordonat, iar în majoritatea parte a timpului nu a avut grijă la alimentație. De ceva timp însă, a descoperit o dietă care a ajutat să obțină rezultatele pe care și le dorea.
„Haotic (nr. cum mănâncă), în general. Și se și vedea lucrul ăsta, încă se mai vede, dar de două luni de zile am descoperit o dietă genială care nu mă mai pune la muncă, adică nu trebuie să mai stau cu casoletă, să mai îmi pun în casoletă roșioara, brânzică. O dietă care e făcută acum 42 de ani, că am studiat, am citit despre ea, pentru diabetici în principiu”, a spus Carmen Tănase, într-un dialog avut cu medicul Adina Alberts.
Carmen Tănase a slăbit 10 kilograme
Actrița a dezvăluit că în doar două luni, a reușit să slăbească aproape zece kilograme, dar nu vrea să se oprească aici. Mai mult, vedeta spune că acum a găsit echilibrul perfect între un stil de viață sănătos și posibilitatea de a se bucura în continuare de preparatele care îi plac.
”Ai un shaker, un pahar așa cu o biluță înăuntru și astea sunt și sărate și dulci. De exemplu, ai și omletă, ai deserturi, ai cereale cu măr și scorțișoară pentru micul dejun, ai cafea cu lapte, ceea ce e important, dacă mie îmi zice să nu mai beau cafea, la mine e o problemă. (…) Deci îți dă absolut orice, nu mai ai nevoie de nimic, nu mai murdărești nicio farfurie prin casă, nu mai trebuie să speli nimic, nu mai fierbi, nu mai aprinzi plita. Deci am supe, am felul doi, am shake-uri dulci, am batoane. (…) Cred că am dat 10 kile jos”, a mai spus actrița.
Carmen Tănase: „Am făcut toate prostiile posibile”
Ca multe alte femei, Carmen Tănase recunoaște că a încercat de-a lungul timpului multe diete pentru a-și atinge obiectivele. Până acum, toate încercările au fost în zadar. Reușea să scape de kilogramele nedorite doar pentru o scurtă perioadă.
„Doamne, eu nu înțeleg cum Dumnezeu nu am făcut-o până acum că am făcut toate prostiile posibile, tot ce am găsit în revistă și prin toate site-urile. Nu a existat regim de slăbire și eu să nu-l fac.
Făceam pac, slăbeam, după aia puneam la loc. Apoi prin turnee, e greu să te duci cu casolete, mâncam prin benzinării, (…) de când sunt cu astea, vai de mine. Nu îmi vine să cred. Trăiesc un miracol. De două luni”, a declarat vedeta.
Sursă foto: social media