Delia a vorbit despre afecțiunea cu care se confruntă: „Știu sigur că am”

Delia a fost invitată recent în cadrul podcastului Aproximativ Discutii cu Gojira, acolo unde a făcut unele dezvăluiri care i-au luat prin surprindere pe fani. Jurata de la iUmor a vorbit despre problemele de sănătate cu care se confruntă.

Delia nu are nevoie de prea multe prezentări. Este una dintre cele mai iubite artiste de la noi din țară, dar și cea mai îndrăgită jurată de la Antena 1. Face parte din show-ul de comedie de mulți ani, iar prin stilul său a reușit să îi cucerească pe telespectatori. Vedeta are un program încărcat și este într-o continuă mișcare în fiecare zi.

Delia a vorbit despre boala de care suferă

În cadrul podcastului Aproximativ Discutii, cântăreața a vorbit despre tulburarea cu care se confruntă de ceva timp. Delia nu a fost la medic pentru a primi un diagnostic, însă mărturisește că are simptome care o fac să creadă ca suferă de această tulburare.

„Acum mă uit la Outlander. Nu credeam că mă agață, m-a agățat. Văd câte patru episoade pe seară, ăsta e motivul pentru care mă culc târziu și mă trezesc mai târziu. Doarme Răzvan lângă mine și eu sunt „Încă un episod”. Mie îmi place asta, mi se pare că am mai multă viață. Am ziua la dispoziție când fac ce vreau eu, și mai am și noaptea. Oamenii dorm, dar eu mai fac ceva. Sunt bolnăvioară, sufăr de ADHD, trebuie să fac foarte multe chestii, altfel nu sunt împlinită sufletește, trebuie să fac multe lucruri”, a declarat Delia în cadrul podacstului Aproximativ Discuții, realizat de Gojira.

Delia a vorbit despre boala cu care se confruntă

Delia: „Știu sigur că am, chiar dacă nu m-am dus la niciun psihoterapeut”

Artista spune că nu poate niciodată să se odihnească pe timpul nopții, din cauza faptului că vrea mereu să facă ceva. Mai mult, Delia a ținut să sublinieze că răbdarea nu este punctul ei forte.

„Cred că timpul petrecut la nani e pierdut și atunci încerc să prelungesc ziua și să mai fac altceva. Eu știu sigur că am, chiar dacă nu m-am dus la niciun psihoterapeut. Sunt 100% sigură, m-am autodiagnosticat, tot ce am citit despre asta duce aici. O să mă duc și o să obțin ștampilă ca să mă credeți. Nu e ca și cum îmi doresc să am, nu sunt cu nimic mai specială, sunt agitată dintotdeauna, nu am răbdare să fac anumite lucruri, nu pot să fac ce nu-mi place”, a continuat artista.

 

Sursă foto: social media

Sursa