Georgiana Lobonț și-a anunțat admiratorii că este însărcinată și așteaptă cu nerăbdare momentul în care aceasta va aduce pe lume al treilea-a copil al familiei pe care artista o are cu Rareș Ciciovan.
Aceasta a dezvăluit că este nevoită să facă anumite schimbări în cariera ei din cauza acestei perioade fericite din viața ei, iar una dintre cele m
„Doar turneul din America o să îl anulăm, pentru că nu mi-a dat medicul încă termenul de naștere, dar, teoretic, dacă sunt în cinci săptămâni, adică o lună și un pic, ar trebui să nasc undeva în luna martie și turneul ar fi la sfârșit de luna ianuarie, până la mijlocul lunii februarie și nu am cum să zbor cu avionul atât de multe ore.
Risc să nasc. Nu e ok, nu
Georgiana Lobonț alături de soțul ei și cei doi copii pe care cei doi îi au mers într-o vacanță la Marea Neagră, acolo unde a realizat m
După acest control medical, Georgiana Lobonț a postat pe rețelele de socializare fotografii cu prima ecografie a bebelușului ei din burtică, alături de un mesaj emoționant. „Am trăit o imensă bucurie azi în cabinetul domnului doctor! Ne-a confirmat că în burtica mea este un puiuț de om. Încă tot nu îmi vine să cred…”, a scris artista la postarea pe care a făcut-o pe pagina sa de Instagram.