Florin Busuioc se poate declara un om împlinit. Are o carieră de succes la PRO TV și de asemenea, este un actor extrem de apreciat. Puțini știu însă detalii despre familia acestuia.
Prezentatorul de la meteo are două fiice care deja sunt adolescente, dar și o soție superbă, iar când vine vorba de favoruri, Florin Busuioc nu stă prea mult să se gândească. Recent, fiica sa, Natalie i-a cerut tatălui său să apară alături de ea într-un clip video pe TikTok, care ulterior a devenit viral.
Contactat de cei de la impact.ro, actorul susține că nu are niciun fel de problemă în a apărea pe rețelele de socialiazare ale fiicelor sale. ”Nu m-a convis, mi-a zis: …am zis!. Nu e nimic grav să apar într-un TikTok ca să-i fac ei content. Nu am nicio problemă”, a mărturisit el.
Ba mai mult de atât, Florin Busuioc povestește că că fiicele sale au început deja să crească și este conștient de faptul că în curând, timpul petrecut împreună va fi din ce în ce mai scurt.
Ce relație are Florin Busuioc cu fiicele sale
”Cea mare are deja Universul și prietenii ei. Pe cea mică încă o duc la gimnastică și mai mergem pe la mall împreună, o mai duc la școală. Sunt la vârsta la care încep să se desprindă. Nu încerc să le supraveghez foarte tare. Ele sunt cu capul pe umeri și știu ce au de făcut. Sunt niște fete foarte bune, foarte cuminți și am mare încredere în amândouă”, a mai povestit Florin Busuioc.
Oricum ar fi, actorul și-a dorit întotdeauna ca fiicele sale să fie modeste, iar asta s-a văzut în toți acești ani. Cele două fete ale lui Florin Busuioc și-au asumat acest lucru și nu au ieșit în relief atât de mult.
”Ele și-au dat seama destul de devreme. Încă de la grădiniță li s-a spus cumva că apar la televizor. Eu le-am explicat că principalul lucru ca să nu îți pierzi mințile este să fii tu însuți și să fii modest”, a mai adăugat actorul.