Ileana Sterp a născut în a doua jumătate a lunii aprilie și, deși a trecut puțin timp, nu s-a sfiit din a le arăta fanilor cum arată.
Fiica mamei Geta nu s-a ascuns și a arătat adevărul.
Cum arată Ileana Sterp după ce a născut
Ileana Sterp a fost mereu sinceră cu fanii ei și a vorbit deschis despre etapele importante din viața ei, iar acest lucru a rămas la fel și după ce și-a adus pe lume cel de-al doilea copil. Soția lui Daniel Aloman a decis chiar să îl arate pe Damir încă din primele zile de viață, ceea ce îi bucură nespus pe fanii ei.
De când a născut și până acum, Ileana Sterp a primit o mulțime de mesaje din partea altor mamare prin care este felicitată pentru modul în care arată, deoarece nu m
Văzând că mesajele de acest fel sunt din ce în ce m
Fără nicio reținere, aceasta a arătat că realitatea este departe de ceea ce internauții spun, dar modul în care arată nu reprezintă o prioritatea pentru ea în aceste momente.
„Cam așa arată burta mea la o lună de la naștere. Asta, pentru că îmi scriu multe mămici că arăt foarte bine și n-am pic de burtă… eh, uite că nu e chiar așa! Dar nu mă stresez cu asta… am timp să slăbesc”, a postat Ileana Sterp, în mediul online.
Cum a fost cerută în căsătorie Ileana Sterp
În cadrul emisiunii ”Online Story by Cornelia Ionescu”, Ileana Sterp a făcut m
După doar trei luni de relație, chiar cu ocazia zilei sale de naștere, Daniel Aloman i-a pus pe deget inelul de logodnă și, de atunci, au rămas de nedespărțit. Cu toate că, la început, mama Geta s-a opus relației acestora, nimic nu a întors-o din drum pe Ileana.
Fiind o femeie înaltă, Ileana Sterp și mama Geta au vrut ca aceasta să