Mureșan își conturează Guvernul. Schița premierului propus: independent la Justiție, Turcan la Muncă, Nazare la Finanțe
Negocierile pentru Guvernul Mureșan par să fi ieșit din blocaj. Potrivit surselor Antena 3 CNN, PNL ar avea șapte ministere, USR cinci, iar UDMR trei. Justiția ar urma să fie condusă de un ministru independent.
Printre variantele vehiculate pentru viitorul Executiv se află Tanczos Barna, la Agricultură, și Raluca Turcan, la Muncă. Nazare ar continua la Finanțe. USR intenționează să îi mențină pe cei patru miniștri și îl introduce în echipă pe Cătălin Drulă.
Negocierile pentru formarea Guvernului au fost deblocate joi, după impasul înregistrat cu o zi în
Prima schiță a Guvernului Mureșan
Liberalii vor decide vineri, în ședința Biroului Politic Național, asupra listei de miniștri. Până la vot m
Cu excepția lui Cătălin Drulă, USR merge pe aceeași echipă din actualul Guvern. Drulă ar urma să preia Transporturile, în timp ce Radu Miruță, Diana Buzoianu, Irineu Darău și Oana Țoiu ar rămâne la Apărare, Mediu, Economie și Externe. Propunerile vor fi supuse aprobării vineri.
UDMR ar urma să păstreze trei ministere în viitorul Executiv, cu actualii miniștri în funcții. Astfel, Tanczos Barna este propus pentru Agricultură, Cseke Attila pentru Dezvoltare, iar Ötvös Koppány pentru Cultură. Pentru Ministerul Justiției nu a fost stabilit încă un nume, Ilie Bolojan, Dominic Fritz și Kelemen Hunor optând, potrivit surselor, pentru un ministru independent.
Siegfried Mureșan nu a reușit să obțină cele 233 de voturi necesare
Pentru ca Executivul condus de Mureșan să fie aprobat de Parlament sunt necesare 233 de voturi, prag pe care premierul desemnat nu îl poate asigura momentul de față.
Kelemen Hunor a făcut calculele privind susținerea de care ar putea beneficia Guvernul Mureșan. Într-o declarație pentru Euronews România, liderul UDMR a afirmat că un rezultat sub 233 de voturi ar însemna îndeplinirea celei de-a doua condiții care ar apropia România de alegeri anticipate.
„Cifrele nu mint. Vrei, nu vrei, faci un calcul și îți d
Guvernul propus de Siegfried Mureșan nu are în prezent suficiente voturi pentru învestire. PSD și AUR au transmis că nu vor vota în favoarea sa, iar fără sprijinul lor pragul de 233 de voturi nu poate fi atins.