Cine este Ștefan Popescu? Biografie: vârstă, carieră, familie. A fost pompier înainte de a începe o carieră în gastronomie

Cine este Ștefan Popescu

Chef Ștefan Daniel Popescu, pe numele său întreg, are 47 de ani și este căsătorit, având doi copii.

S-a născut și a crescut în București, însă o mare parte a copilăriei sale și-a petrecut-o la țară.

Spre deosebire de alți bucătari, cariera lui Chef Ștefan Popescu a început relativ târziu în lumea gastronomiei. La acea vârstă, alți bucătari aveau deja mulți ani de experiență sau deveniseră bucătari consacrați. El nu a urmat un liceu de profil culinar, ci unul cu profil tehnic-mecanic, și a participat ca pompier la peste 135 de intervenții în timpul stagiului militar, fiind chiar în linia întâi.

Cariera sa în bucătărie a început în anul 2000, când a aplicat pentru un post în cadrul Hotelului JW Marriott din București pentru a obține un loc de muncă. A fost selectat și repartizat în bucătărie.

Adevărata sa pasiune pentru gastronomie a fost descoperită în Anglia, unde a lucrat cu meniuri internaționale și a avut libertatea de a experimenta rețete din întreaga lume. În perioada 2003-2005, a activat în Marea Britanie, iar în 2006 s-a întors în România, unde a lucrat ca Sous Chef între 2006 și 2009, și apoi ca Executive Chef între 2009 și 2014 la Hotelul Novotel

din București.

Din 2014, Chef Ștefan Popescu este Executive Chef al Hotelului Pullman, unde supervizează restaurantele Barbizon Steak House, La Galette și Paris Bucarest Brasserie.

De-a lungul anilor, el a urmat numeroase cursuri de specializare și perfecționare, obținând o serie de certificări și calificări, atât în România, cât și în străinătate.

Ștefan Popescu, familie

„Da, Alina, soția mea! Dar nu ne înțelegem în bucătărie și cedez, o las pe ea, pentru că nu îi place să primească indicații din partea mea. Poate este un defect profesional și spun lucrurile pe un ton m

De asemenea, unul dintre fiii săi pare că îi urmează drumul profesional, lucru ce îl încântă foarte tare pe Ștefan Popescu.

„Cum să nu te bucuri când vezi că juniorul tău e înzestrat cu atâta curiozitate și că absoarbe cu pasiune tot ceea ce îl înveți. Fiecare tată își dorește ca fiul lui când va fi mare, să spună: asta am învățat de la tata!!!”, a scris, la un moment dat Chef Ștefan Popescu, pe rețelele de socializare.

Surse: viva.ro, restocracy.ro 

Sursa articolului