Cine este românca băgată la închisoare în Spania după ce a fost confundată cu o evadată. Femeia a fost închisă pe nedrept șase zile

După ce a dovedit că este nevinovată, românca a depus o plângere la Ministerul Justiției pentru a fi despăgubită. 

„Au trimis un echipaj şi mi-au spus că sunt arestată. Atunci le-am zis: „Poftim? Dar eu am venit să reclam furtul unei motociclete”, a declarat femeia arestată pe nedrept.

Cine este românca băgată la închisoare în Spania după ce a fost confundată cu o evadată

Mirela Stoian a petrecut șase zile într-o închisoare din Granada, timp în care a cerut ajutorul mai multor avocați.


Unul dintre ei a verificat documentele poliției și a dovedit că românca este nevinovată și este vorba doar despre o eroare judiciară.

„Mă simt foarte rău. Mă gândeam că nu voi mai ieşi niciodată de acolo.
Odată ce ajungi la închisoare, e foarte greu să ieşi”
, a spus Mirela Stoian. 

După numeroase proceduri și după intervenția directorului închisorii, românca a fost eliberată. Avocata acesteia a solicitat despăgubiri de la Ministerul Justiției în numele Mirelei Stoian

„Judecătorul din Palma de Mallorca și-a cerut scuze și a pus totul pe seama unei erori de calculator”, a declarat avocata româncei.

Au trecut șase luni de când a fost arestată pe nedrept, dar Mirela Stoian nici acum nu a trecut peste șocul trăit în cele șase zile de arest pe nedrept.

O familie a rămas fără case de Crăciun, după ce au ars din temelii

O familie cu cinci copii și bunica lor au trecut prin iad în noaptea de Crăciun, după ce casele lor au fost cuprinse de flăcări. Deși au ieșit la timp și s-au salvat, au rămas fără un acoperiș deasupra capului. Bătrâna este cea care a anunțat autoritățile că acoperișul ei a fost cuprins de flăcări. 

„O familie cu cinci copii și bunica lor, din localitatea Avrămeni, au trecut prin momente grele, azi-noapte, când și-au văzut locuințele în flăcări. Cele opt persoane au reușit să iasă la timp din case, însă pagubele au fost însemnate. Incendiul a cuprins, mai întâi, acoperișul locuinței bătrânei și s-a extins și la casa fiicei, cele două construcții fiind lipite una de cealaltă. Alarma a fost dată chiar de bătrână, puțin după miezul nopții.

La fața locului au ajuns, în cel mai scurt timp posibil, pompierii Stației Săveni, cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă, precum și o ambulanță aparținând Serviciului Județean de Ambulanță Botoșani. Aceștia au constatat că ard cele două locuințe formate din șapte camere. Pentru stingerea incendiului și înlăturarea efectelor au intervenit șapte pompieri militari, mai bine de patru ore” au declarat reprezentanții ISU Botoșani.

 

Sursa articolului