David Dobrincu este un adolescent talentat, care s-a remarcat de la o vârstă fragedă în m
Fratele m
Cine este David Dobrincu
Pe 18 martie 2026, David Dobrincu a împlinit 15 ani. Acesta este fratele m
Încă de la o vârstă fragedă, David Dobrincu a intrat în lumina reflectoarelor, cochetând cu muzica, actoria și modelingul. Adolescentul are propria sa rubrică într-o emisiune TV, dar și un podcast.
David Dobrincu își câștigă proprii bani din diferite proiecte artistice, el a jucat în filmul românesc „Tabăra” și a dublat voci pentru desene animate de succes precum „Encanto” și „Patrula Cățelușilor”.
Când vine vorba de muzică sau actorie, David Dobrincu afirmă că se află în elementul lui și nu simte că depune un efort uriaș atunci când urcă pe scenă sau se află în fața camere de filmat.
„Eu la ambele mă distrez pentru că sunt din latura mea nativă aș putea să spun, din latura mea artistică, pe care încerc să o dezvolt încât să pot să fac cât m
Regretul care îl macină pe Sebastian Dobrincu. A fost nevoit să renunțe la asta, pentru a-și clădi o carieră de succes: „Sacrificiile sunt…”
Ce relație are David Dobrincu cu fratele său m
Altfel spus, relația celor doi frați nu este una de rivalitate, ci m
„Sebastian a fost m
Sebastian a lăsat și ieșirile, și prieteniile, pentru că altfel nu se putea. A fost extrem de dedicat în ceea ce a făcut. Eu fac parte din categoria mamelor norocoase, că el și-a descoperit de mic ce voia să facă. I-a plăcut, evident, și l-a ținut acolo.
Pe când tinerii de azi sunt prea lăsați, au prea mult timp liber și ajung la o vârstă în care nu se cunosc și nu știu ce să facă cu viețile lor. Intră în tot felul de depresii și, din păcate, e singurul mod în care cred că se pot scoate, își găsesc justificări pentru ceea ce fac.
Eu nu i-am învățat cu bani la școală. La sfârșit de săptămână, făceam lista cu Sebastian cu ce vrea să-și ia în pachet. Chiar dacă acum are bani, nu e iubitor de bani. David e m
Sebastian Dobrincu, acuzat de infidelitate! A călcat sau nu strâmb milionarul în relații: „Nu se șterge cu buretele…”
Mama fraților Dobrincu a oferit o perspectivă echilibrată asupra fiilor săi, menționând că este critică cu David din cauza gesturilor provocate de emoții, în timp ce pe Sebastian îl sfătuiește să fie m
„Cu David sunt critică la modul despre cum se prezintă la emisiune. De emoții își m
Sebastian își pune prea ușor sufletul pe tavă, e prea sincer și nu toată lumea are cele m