Zeci de mii de oameni s-au adunat pe stadionul State Farm pentru a-i aduce un ultim omagiu lui Charlie Kirk.
La 11 zile după ce Charlie Kirk a fost asasinat în timpul unui miting în cadrul Universității Utah Valley din Utah, rudele și apropiații lui, dar și întreaga conducere a Statelor Unite ale Americii, s-au adunat pe stadionul State Farm, acolo unde au fost organizate funeraliile sale.
Peste 70.000 de persoane s-au strâns pentru a-i aduce un ultim omagiu lui Charlie Kirk. S-au îmbrăcat în roșu, alb și albastru, și au participat la comemorarea activistului politic, acolo unde nume importante din scena politică au ținut discursuri.
Și Erika, văduva lui Charlie Kirk, a vorbit în cadrul funeraliilor.
Femeia îndoliată a mărturisit prin ce a trecut atunci când și-a văzut soțul fără viață. A mărturisit, totuși, că îl iartă pe bărbatul care i-a ucis cu sânge rece partenerul.
„În după-amiaza zilei de 10 septembrie, am ajuns la un spital din Utah pentru a face inimaginabilul. Să privesc direct la trupul ucis al soțului meu. Am văzut rana care i-a curmat viața. Am simțit tot ce te-
Donald Trump, discurs la funeraliile lui Charlie Kirk
Printre cei care au rostit câteva cuvinte în memoria lui Charlie Kirk s-au numărat secretarul de Stat, Marco Rubio, secretarul Apărării, Pete Hegseth, vicepreședintele JD Vance și președintele SUA, Donald Trump.
Trump a ținut un discurs de 45 de minute, în timp ce era flancat de geamuri antiglonț.
M
„Charlie Kirk a fost ucis pentru că a avut curajul să-și exprime liber ideile, idei în care cred foarte mulți cetățeni americani.