Ce
Sfaturile lui Mih
„Orice boală poate fi vindecată, cu excepția celor ajunse în stadiul final.”
Deși recomanda leacuri din plante, nu sfătuia niciodată bolnavii să renunțe la tratamentele medicale, ci să le completeze cu remedii naturiste și rugăciune. „Medicamentele trebuie ajutate cu ce
Pentru că vedea în fiecare om o „scânteie divină”, călugărul credea că vindecarea vine și din interior.
„Nu fiți triști, căci bucuria Domnului este puterea voastră”, obișnuia să spună Unchiul Mih
Ce
Ce
Se amestecă câte trei linguri din următoarele plante:
frunze de alun, brusture, cicoare, coada-calului, coada-șoricelului, frunze de corn, măr pădureț (frunze și fructe), frunze de nuc, flori și fructe de păducel și porumbar, frunze de stejar, tătăneasă, flori de trifoi roșu, troscoțel și urzică.
Se pun într-un săculeț de pânză și se fierb două minute în 4 litri de apă. Apoi ce
Plantele se pot refolosi timp de cinci zile, după care se aruncă.
Ce
Se pun trei linguri din fiecare plantă într-un săculeț, se fierb două minute în 4–5 litri de apă. Cu acest ce
Elixirul pentru tinerețe și echilibru
Călugărul recomanda și un ce
Se pune o lingură de amestec în 2 litri de apă clocotită. Se beau câte 50 ml la fiecare 30 de minute, sau câte o cană în
„Acest ce
El recomanda consumul zilnic timp de 21–22 de zile pe lună, îndulcit doar cu miere.
„Dacă îl bei cu credință, ajungi la 80 de ani și arăți ca la 50”, afirma el cu convingere.
Unchiul Mih