Scrierile creștine spun că Tăierea împrejur cea după trup a Domnului semnifică Botezul. Tăierea împrejur este asociată jertfei, un semn suprem care demonstrează că persoana în cauză va trăi după voia lui Dumnezeu de atunci în
Tăierea împrejur este făcută de către preoți și amintește de izbăvirea poporului evreu din Egipt. Se spune că acest ritual era prevăzut prin legea lui Moise pentru toți băieții. Astfel, toți copiii de sex masculin erau obligați să treacă prin acest ritual.
„Știind că va fi nedesăvârșit sufletul urmașilor lui Avraam, le-a dat că un frâu, semnul acesta al tăierii împrejur, pentru a le tăia pornirile lor nestăpânite de a se amesteca cu alte popoare”, potrivit Sfântului Ioan Gură de Aur.
M
Tăierea împrejur cea după trup a Domnului este trecută în Calendarul Creștin Ortodox pe 1 ianuarie
Lanțul sărbătorilor importante creștine a anului începe cu Tăierea împrejur cea după trup a Domnului. Pe 1 ianuarie, creștinii sărbătoresc ceea ce se numește și Circumcizia Domnului, eveniment înfăptuit la opt zile după Nașterea lui Iisus Hristos.
Iisus a fost tăiat împrejur în a opta zi de la naștere și a reprezentat un simbol al credinței și binecuvântării evreilor. Odată cu Tăierea împrejur cea după trup a Domnului, robul botezat primește creștinismul în suflet și urmează viața sfântă.
Tot pe 1 ianuarie este cinstit și Sfântul Vasile cel Mare, Arhiepiscop în Cazareea Capadociei. A fost unul dintre cei 10 frați și unul dintre cei trei episcopi