Home MondenCe s-a întâmplat la priveghiul femeii din Sibiu acuzate că și-a ucis mama. Amiana Paștina, condusă pe ultimul drum departe de locul tragediei

Ce s-a întâmplat la priveghiul femeii din Sibiu acuzate că și-a ucis mama. Amiana Paștina, condusă pe ultimul drum departe de locul tragediei

Amiana Paștina, femeia din Sibiu acuzată că și-ar fi ucis mama, este condusă pe ultimul drum după ce și-a pus capăt zilelor în arest. Trupul neînsuflețit al acesteia a fost depus la o capelă din Galați, orașul unde urmează să

Femeia, care ar fi împlinit 39 de ani peste doar câteva zile, a fost adusă la Biserica Vovidenia din Galați, aflată în apropierea Muzeului de Istorie. Potrivit informațiilor apărute, momentul depunerii trupului la capelă a avut loc pe o vreme apăsătoare, în timpul unei ploi puternice, care a accentuat atmosfera sumbră din jurul cazului.

De organizarea funeraliilor s-ar ocupa fratele Amianei Paștina. Surse apropiate cazului susțin că nu ar m

Înmormântarea este programată pentru sâmbătă, 23 m

Cazul Amianei Paștina a șocat opinia publică după ce femeia a ajuns în atenția anchetatorilor, fiind suspectată că și-ar fi ucis mama. Potrivit informațiilor din anchetă, fapta ar fi avut loc în anul 2024, însă adevărul ar fi ieșit la iveală mult m

Suspiciunile au apărut în momentul în care femeia s-ar fi întors în România pentru a vinde o proprietate moștenită de la mama sa. De acolo, ancheta ar fi început să scoată la iveală detalii tulburătoare despre dispariția femeii și despre ceea ce s-ar fi întâmplat în familie.

Finalul a fost unul tragic. Aflată în arest, Amiana Paștina a fost găsită inconștientă în b

Medicii nu au m

Sursa articolului

Citește și ...

Lasă un comentariu