Iulia Albu evită pe cât posibil zahărul, care îi provoacă adevărate neplăceri. Vedeta a descoperit că organismul ei are reacții atipice în momentul în care consumă dulciuri, din cauza excesului de zahăr. Problema există de 15 ani, dar, de 4 ani o ține sub control, după cum a povestit, pentru CIAO.RO, jurata de la Splash! Vedete la apă (Antena 1). Prin urmare, o dată pe săptămână, Iulia Albu își permite să se răsfețe consumând deserturile favorite.
Aflată recent la un eveniment monden, Iulia Albu a refuzat să guste din prăjituri, explicând că nu consumă zahăr. La prima vedere, alegerea ei pare să
Iulia Albu: “Mă umflu foarte tare, câteodată mă umflu la față”
Nu
Am voie o singură dată pe săptămână zahăr și atunci când pot, fii sigură că dau iama în tot ce înseamnă dulciuri. Am câteva lucruri preferate, încă din copilărie, cum ar fi: acadelele, dar și ciocolata și ciocolată de casă m
Așa este, nu am voie zahăr. Mă umflu foarte tare, câteodată mă umflu la față. Recent, am citit chiar un articol despre mine cum că mi-aș fi făcut o intervenție estetică. E trist că oamenii cumva nici după ce spui asta de foarte multe ori, nu înțeleg lucrul acesta și nu își dau seama că este cumva o situație medicală. Încerc să o țin sub control, dar nu mă deranjează nici când se întâmplă, pentru că suntem toți oameni și avem niște lucruri lumești care ne efectează, chiar și Iulia Albu!
Cum
Pur și simplu am o intoleranță la o anumită cantitate de zahăr. Adică dacă aș mânca în fiecare zi zahăr, cu siguranță aș ajunge iarăși la problemele pe care le aveam. Așa o dată pe săptămână nu se întâmplă absolut nimic. Este totul ținut sub control.
Iulia Albu: “Am fost la foarte mulți doctori, nu a știut nimeni să spună care era problema”
Problema asta de cât timp este?
Cred că de vreo 15 ani. Nu am descoperit-o imediat, ci acum vreo 4 ani, dar simptomele de atunci sunt. Am fost la foarte mulți doctori, nu a știut nimeni să spună care era problema.
Cu ocazia asta
Nici pâine nu mănânc decât o dată pe săptămână, adică sunt foarte multe lucruri pe care eu nu m
Foto: Instagram