Cântăreața Amna a fost diagnosticată greșit cu o boală incurabilă! Cum a trăit știind că are zilele numărate

Speriată de diagnosticul primit, artista a căutat tooate soluțiile ca să se însănătoșească. Și chiar a urmat un tratament timp de un an, pentru o afecțiune care, de fapt, nu exista.

Am fost diagnosticată greșit cu o boală incurabilă. Timp de un an de zile am trăit cu acea boală și cu tratamentul pentru acea boală. Am spus că-mi dau demisia, am și făcut asta. Acea doctoriță punea diagnostice greșit, după ureche„, a povestit Îngrijorată de ceea ce ar putea să i se întâmple, Amna a vrut să profite la maxim de fiecare zi din viața ei.

Perioada

Am plecat în Austria, mi-am reverificat tratamentul și era totul în regulă. Boala nu exista! Am ajuns la un profesor din București, cu care am și născut, și dânsul mi-a spus că nu am absolut nimic„, a adăugat foto: social media



Sursa articolului