După aproape două luni petrecute pe Drumul Zeilor, concurenții de la Asia Express au revenit în România. Filmările show-ului de la Antena 1 s-au încheiat, iar telespectatorii aşteaptă cu nerăbdare difuzarea sezonului. Iată când putem vedea pe micile ecrane cele 9 perechi de vedete care s-au aventurat în probabil cea m
Anca Țurcașiu și prietena ei, actrița Andreea Samson, Mih
Filmările de la Asia Express s-au încheiat
Până în marea finală, concurenţii au avut de parcurs un drum de peste 7000 de kilometri. În acest an au fost 11 etape, cu una în plus față de sezoanele trecute.
La revenirea în ţară, vedetele au anunţat pe reţelele de socializare că aventura lor departe de casă s-a încheiat. Printre acestea se numără Anca Ţurcaşiu.
„A fost fascinant, abia aștept să urmăriți din septembrie tot ce s-a întâmplat acolo pe Antena 1. Vă mulțumesc pentru toate gândurile voastre bune, vreau să vă spun că mi-a fost foarte dor de voi și vă promit că începând de astăzi vom fi împreună pe toate rețelele de socializare. Vă pup!”, a m
Și Nicol
Sursă foto: social media