Călin Georgescu, Horațiu Potra și mercenarii acestuia au fost trimiși în judecată în dosarul în care sunt acuzați de tentativă la lovitură de stat, potrivit informațiilor Digi24.ro.
Un grup de 22 de persoane, printre care și Călin Georgescu, a fost trimis în judecată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, sub acuzații grave de tentativă de acțiuni împotriva ordinii constituționale, nerespectarea regimului armelor și munițiilor, precum și alte infracțiuni.
Planul a fost pus la cale într-o întâlnire, pe 7 decembrie 2024, între Călin Georgescu și Horațiu Potra, un lider cu pregătire paramilitară. Discuția a vizat organizarea unor manifestații violente în București, cu scopul de a schimba ordinea constituțională sau de a împiedica exercitarea puterii de stat.
Toate aceste acțiuni, de la pregătirea paramilitară, la propaganda coordonată și răspândirea de informații false, au urmărit împiedicarea exercitării puterii legitime a statului și au pus în pericol securitatea națională.
În seara de 7 decembrie 2024, la Mediaș, grupul condus de Potra Horațiu s-a întrunit și a decis deplasarea spre București cu 7 autoturisme. Membrii erau dotați cu: cuțite, bastoane telescopice, boxuri, spray-uri iritante, topoare, 2 pistoale și 65 de articole pirotehnice periculoase (categoria F4), urmând ca acestea să fie folosite pentru escaladarea protestelor.
În noaptea de 7/8 decembrie, poliția a reușit oprirea tuturor vehiculelor prin filtre pe raza Ilfovului și Dâmboviței, descoperind arsenalul pregătit.
Ancheta a scos la iveală și un depozit de armament și explozibili la locuința lui Potra Horațiu din Mediaș: 3 aruncătoare portative de grenade, 5 pistoale-mitralieră, 18 pistoale semiautomate, aproape 3.000 de cartușe, 40+ grenade de mână și proiectile pentru lansatoare, peste 1 kg echivalent trotil și materiale de inițiere.
Rolul lui Călin Georgescu, conform procurorilor
Procurorii îl acuză pe fostul candidat că: s-a întâlnit cu Potra și a discutat planul, a transmis mesaje și informații false cu caracter alarmist, inclusiv în emisiuni TV, a apelat la lideri de organizații radicale pentru mobilizarea susținătorilor.
Rechizitoriul detaliază cum, în
„În contextul Hotărârii nr. 32 din data 06 decembrie 2024 a Curții Constituționale a României prin care s-a dispus anularea alegerilor prezidențiale din România din anul 2024, în dimineața zilei de 07 decembrie 2024, între orele 10:51 – 12:01, inculpatul Potra Horațiu s-a întâlnit pe raza localității Ciolpani, județul Ilfov, în incinta Centrului de echitație Jbara Horses, în condiții de clandestinitate, cu inculpatul Georgescu Călin (candidat la alegerile prezidențiale și direct interesat în contestarea deciziei de anulare m
Acțiunile inculpatului Georgescu Călin, materializate în organizarea în condiții de clandestinitate a întâlnirii și în discutarea planului privind conduita de urmat (ținând cont de toate circumstanțele reale și personale, de relațiile anterioare dintre cei doi, precum și de acțiunile subsecvente ale inculpatului Georgescu Călin, dintre care se impun a fi evidențiate demersul de contactare a numitului Dan Ciprian Grăjdeanu, lider al organizației radical-naționaliste Frăția Ortodoxă, cu mesajul că în ziua următoare va transmite susținătorilor săi un îndemn acțional concret, precum și comunicarea de informații false cu caracter alarmist și potențial manipulator, și adresarea unor îndemnuri vizând continuarea votului – în ciuda deciziei de anulare a alegerilor, în cadrul emisiunii ”Culisele statului paralel” difuzată de postul de televiziune Realitatea Plus în seara zilei de 07 decembrie 2024), au întreținut, respective întărit rezoluția infracțională a inculpatului Potra Horațiu care, în precedent, a desfășurat o serie de activități în vederea asigurării participării unui număr mare de persoane la protestele ce urmau a avea loc pe raza municipiului București, prin rezervarea unor camere de hotel, adresarea unor mesaje de instigare la proteste cu caracter violent, precum și realizarea unor demersuri în vederea asigurării participării unor persoane cu pregatire paramilitară, și care îi împărtășeau convingerile radicale și predispoziția la violență.
Ca rmare a planului agreat cu inculpatul Georgescu Călin, inculpatul Potra Horațiu a organizat/coagulat un grup de 21 persoane, condus de către el, din care făceau parte inculpații Potra Dorian, Potra Alexandru Cosmin, Lup Andrei-Florin, Borișcă Cristian-Sergiu, Comiza Adrian Inocențiu, Dragoman Vasile Leonard, Hauptman Manfred Ioan, Lascu Bogdan Florin, Lechințan Tr