Home MondenCalendar ortodox 5 martie 2025. Ce sfinți sunt prăznuiți în a treia zi din Postul Paștelui

Calendar ortodox 5 martie 2025. Ce sfinți sunt prăznuiți în a treia zi din Postul Paștelui

Pe 5 martie 2025 în calendarul creștin ortodox se face pomenirea Sfântului Mucenic Conon din Isauria.

Tot în această zi se face prăznuirea Sfântului Conon Grădinarul, dar și a Sfântului Cuvios Marcu Pustnicul. Canonul cel Mare.

Calendar ortodox 5 martie 2025

Sfântul Cuvios Conon, născut în secolul I în satul Bidani din părinți păgâni, Nestor și Nada, a primit în mod miraculos credința creștină. După o apariție a Arhanghelului Mih


După moartea soției sale, Conon și-a dedicat viața ascezei, devenind un exemplu în creștinism. De aceea, Dumnezeu i-a dăruit puterea de a face minuni și de a alunga demonii, iar prin exemplul său de viață sfântă, a convertit mulți păgâni la creștinism.

În timpul persecuțiilor împotriva creștinilor declanșate de Magnus, guvernatorul imperial al provinciei Isauria, Sfântul Conon a fost arestat și torturat pentru refuzul său de a renunța la credință. Localnicii, aflând de suferințele sale, s-au revoltat și l-au eliberat, alungându-l pe Magnus.

După doi ani de la aceste evenimente, Sfântul Conon a trecut la cele veșnice, iar casa sa a fost transformată în biserică, devenind loc de pelerinaj.

Canon de rugăciune către Sfântul Mucenic Conon din Isauria

Troparul Sfântului Mucenic Conon din Isauria

Glasul al 4-lea

Mucenicul Tău, Doamne, Conon, întru nevoinţa sa, cununa nestricăciunii a dobândit de la Tine, Dumnezeul nostru; că având puterea Ta, pe chinuitori a învins; zdrobit-a şi ale demonilor neputincioase îndrăzniri. Pentru rugăciunile lui, mântuieşte sufletele noastre, Hristoase Dumnezeule.

Cântarea 1

Glasul al 5-lea

Irmosul

Mântuitorului Dumnezeu, Cel Ce a povăţuit pe popor prin mare cu picioare neudate şi pe Faraon cu toată oastea l-a înecat, Aceluia Unuia să-I cântăm, că S-a preaslăvit.

Stih: Sfinte Mucenice Conon, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Mucenicul Conon, bunul biruitor mu­cenic, să fie lăudat acum, ca unul ce s-a împotrivit vitejeşte rătăcirii şi s-a luptat pentru Hristos, Dumnezeul tuturor şi s-a încununat cu cunună nestricăcioasă.

Stih: Sfinte Mucenice Conon, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Sfântul Conon, măritul mucenic, do­rind Viaţa Cea T

Stih: Sfinte Mucenice Conon, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cu h

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Dezlegându-se de blestemul stricăciunii strămoşeşti, preafe­ricitul mucenic a scuturat jugul rătăcirii şi a făcut pe soţia lui soaţă de trăire curată.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Preacurată M

Cântarea a 3-a

Irmos: Cu Puterea Crucii Tale…

Dorind Lumina, ales-

Stih: Sfinte Mucenice Conon, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Jertfitu-ţi-

Stih: Sfinte Mucenice Conon, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cu înţelepciune

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Roagă-te, mărite, ca să se dea dezlegare de patimile cele sufle­teşti şi trupeşti, celor ce prăznuiesc cu credinţă sfântă pomenirea ta.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Roagă-te neîncetat, Prea­curată, Celui Ce a ieşit din coapsele tale, ca să izbăvească de înşelăciunea diavolului pe cei ce te cântă pe tine, M

Irmosul

Cu Puterea Crucii Tale, Hristoase, întăreşte gândul meu, ca să laud şi să slăvesc Răstignirea Ta cea mân­tuitoare.

Cântarea a 4-a

Irmosul

Auzit-am, Doamne, de În­vierea Ta cea din mormânt şi am preaslăvit Puterea Ta cea nebiruită.

Stih: Sfinte Mucenice Conon, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Surpat-

Stih: Sfinte Mucenice Conon, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Idolul de piatră cel mincinos, înfricoşându-se de mustrarea ta, a mărturisit că lisus Singur este Dumnezeu.

Stih: Sfinte Mucenice Conon, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cei neînţelepţi s-au înţelepţit, primind de pe buzele cele de piatră schimbarea cea adevă­rată, cea m

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

T

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Cu adevărat te mărim pe tine, Născătoare de Dumnezeu Nenuntită şi la limanul tău scăpăm noi, credincioşii.

Cântarea a 5-a

Irmosul

Mânecând, strigăm către tine, Doamne: mântuieşte-ne pe noi, că Tu eşti Dumnezeul nostru, afară de Tine pe altul nu ştim.

Stih: Sfinte Mucenice Conon, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Vas de lumină preacurată şi nestricăcioasă te-a făcut Duhul, pe tine, strălucirea şi lauda mucenicilor.

Stih: Sfinte Mucenice Conon, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cu Dumnezeiasca cunoştinţă a gr

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Darul minunilor tale văzându-l cei fărădelege, strigau: Dumnezeul lui Conon a biruit înşelăciunea.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Fecioară după naştere te cântăm pe tine, Născătoare de Dumnezeu, că tu

Cântarea a 6-a

Irmos: Înconjuratu-m-a adâncul…

Stih: Sfinte Mucenice Conon, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Fost-a harul, prin rugăciu­nile tale, Preafericite Co­non, creştere şi bogăţie celor ce au crezut; iar împotrivirea le-a fost pierzare celor ce nu au crezut.

Stih: Sfinte Mucenice Conon, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cu adevărat mulţimile demo­nilor ţi s-au supus ţie, fericite, celui ce te-

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Mulţimile au fost învăţate de tine să aleagă Dumnezeieşte mila şi au fost povăţuite să urască, preafericite, bogăţia cea iubitoare de argint, în faptă şi în cuvânt.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Rug Nears, Munte şi Scară Însufleţită şi Uşă Cerească, după vrednicie te mărim pe tine, Marie Mărită, Lauda dreptcredincioşilor.

Irmosul

Înconjuratu-m-a adâncul, groapă s-a făcut mie chitul; iar eu am strigat către Tine, Iubitorule de oameni şi m-a mântuit dreapta Ta.

CONDAC

Glasul al 3-lea

Cu curăţie, ca un înger, vie­ţuind pe pământ, încă de

Cântarea a 7-a

Irmosul

Cel Ce în cuptorul cel cu foc

Stih: Sfinte Mucenice Conon, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Muceniceşte luptându-te, pătimitorule,

Stih: Sfinte Mucenice Conon, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Biruind pe vrăjmaş te-

Stih: Sfinte Mucenice Conon, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Pe pământ biruitor, iar în cer purtător de cunună al lui Hristos te-

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Aducând lui Dumnezeu ca o jertfă mântuirea celor din ră­tăcire, strigi: Binecuvântat eşti, Dumnezeul părinţilor noştri!

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Cel Ce Te-

Cântarea a 8-a

Irmos: Pe Cel Ce S-a Născut…

Stih: Sfinte Mucenice Conon, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Văzând pe stăpânitorul lumii întunericului, pră­dat de înşelăciunea cea plină de rătăcire, cu rugăciunile sfântu­lui, preoţi lăudaţi, popoare preaînălţaţi pe Hristos în veci!

Stih: Sfinte Mucenice Conon, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cetele făcătorilor de rele pe­depsite de tine cu încuviinţare Dumnezeiască, prin duhurile cele pierzătoare, strigau: preoţi lăudaţi, popoare preaînălţaţi pe Hristos în veci!

Stih: Sfinte Mucenice Conon, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cu porunca ta cea lucrătoare

Binecuvântăm pe Tatăl şi pe Fiul şi pe Sfântul Duh, Domnul.

Luminatu-te-

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

M

Irmosul

Să lăudăm, să binecuvântăm şi să ne în­chinăm Domnului, cântându-I şi preaînălţându-L pe Dânsul întru toţi vecii.

Pe Cel Ce S-a născut din Tatăl m

Cântarea a 9-a

Irmosul: Pe tine, M

Stih: Sfinte Mucenice Conon, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cu totul fiind plin de dor nematerialnic,

Stih: Sfinte Mucenice Conon, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Urmând în chip bineplăcut lui Dumnezeu, Legii celei Dum­nezeieşti, iar nu plăcerilor, fe­ricite, te-

Stih: Sfinte Mucenice Conon, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Arătatu-te-

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Aflându-te acum întru odih­na cea cerească, Mărite Mucenice Conon, scapă-mă din împresurările cele cumplite ale vieţii, pătimi­torule al Domnului.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Bucură-te, Născătoare de Dumnezeu, M

Irmosul

Pe tine, M

SEDELNA

Glasul 1

Podobie: Mormântul Tău…

Din pruncie lipindu-te de Dumnezeu, purtătorule de Dumnezeu, te-

SEDELNA Preasfintei Născătoare de Dumnezeu

Glasul 1

Podobie: Mormântul Tău…

Chiverniseşte, Preacurată, ticălosul meu suflet şi

SEDELNA Sfintei Cruci şi a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu

Glasul 1

Podobie: Mormântul Tău…

Prin inima ta cea Curată şi fără prihană, sabie cu adevărat a trecut, Fecioară, când

Tradiții și obiceiuri vechi în Postul Paștelui

În Postul Paștelui credincioșii renunță la carne, ouă, pește, brânză, lapte, dar, totodată, trebuie să se roage m

Surse: basilica.ro, doxologia.ro


Sursa articolului

Citește și ...

Lasă un comentariu