„Asta se face încă de la începutul relației…”

În zilele noastre tot m

Laura Găvan este psiholog clinician, psihopedagog special, cu formare în psihoterapie Cognitiv-Comportamentală. Aceasta lucrează în special cu copii și adolescenți, însă se implică și în munca cu adulții.

De ce tot m

Rețelele de socializare, aplicațiile de dating, pe scurt online-ul, ne oferă iluzia că putem alege dintr-o multitudine de persoane, că mereu poate exista cineva m

Care e cea m

Erorile de comunicare: partenerii nu comunică eficient, presupun în loc să întrebe, se închid în sine, își iau jucăriile și pleacă când situația este tensionată. Certurile nu pot fi evitate și nici nu este sănătos să facem asta; importantă este gestionarea acestora și soluția: este bine să ne certăm eficient! O altă greșeală pleacă de la influența familiei de bază: într-o căsnicie, deciziile se iau de comun acord și, de preferat, fără influența părinților. Cuplul reprezintă scena perfectă pe care se va juca piesa intitulată „Traumele din copilărie”. Relația cu partenerul de viață este, din punct de vedere emoțional, cea m

Comunicarea deschisă este aur. Să învățăm să ne transmitem nevoile și așteptările, chiar dacă ne este teamă că nu ne vor fi acceptate. Trebuie să învățăm să negociem, însă și să ne calibrăm așteptările, iar asta se face încă de la începutul relației. Multă lume așteaptă de la partener lucruri pe care nici măcar nu i le-a cerut, apoi este dezamăgită. Un alt punct important este stabilirea planurilor de viitor: vrem aceleași lucruri de la o relație? Care sunt principiile noastre comune? Ne scutește de mult timp pierdut dacă știm de la început ce dorește fiecare. Terapia personală este esențială dacă ne dorim să avem relații sănătoase și conștiente. Să ne cunoaștem pe noi înșine este un atu, să ne stabilim limitele personale, ce ne dorim de la o relație, dar și la ce suntem dispuși să renunțăm. Multe persoane care vin în terapie au granițe difuze și ajung să se piardă în relații, nu se m



Sursa articolului