Filmările pentru America Express s-au încheiat. Noul sezon este gata să înceapă! Telespectatorii vor putea urmări din această toamnă cum au făcut vedetele față tuturor provocărilor. Recent, Irina Fodor a vorbit despre experiența pe care a trăit-o alături de concurenți. Momentele de panică nu au lipsit și se pare că nu au fost deloc puține.
Irina Fodor este și în acest an gazda emisiunii America Express. Vedeta s-a obișnuit deja cu acest format, dar nu și cu situațiile limită care au existat pe parcursul filmărilor.
În cadrul unui interviu recent, vedeta a povestit câteva întâmplări din perioada petrecută pe Drumul Soarelui. În cele două luni petrecute departe de România, echipele, dar și întreaga producție au trecut prin diferite încercări. Ploi torențiale, furtuni, cutremur, jafuri, toate acestea i-au pus în dificultate.
„Când credeai că toate merg bine, mai primeai un mesaj pe telefon. Ba că a erupt un vulcan, ba că s-a prăbușit un drum pe care noi probabil trebuia să mergem, ba că a fost un cutremur. Am în telefon peste 12 mesaje de avertizare de la autoritățile locale”, a povestit Irina Fodor.
Irina Fodor: „Beți de două zile, foarte mulți, destul de agresivi”
Se pare că furtunile au fost cele care au dat cel mai des planurile peste cap. Concurenții și echipele de filmare au fost nevoiți să mute locul de întâlnire sau să amâne unele misiuni din cauza ploilor torențiale.
„A început o ploaie foarte puternică, exact când ajungeau perechile de concurenți. Așa că am fugit toți de pe terenul de fotbal, acolo unde trebuia să îi primim și am ascuns pupitrul pe o scenă.”, a dezvăluit Irina Fodor.
Mai mult, într-un sat din Columbia, nu au mai fost primiți de săteni, iar din acest motiv planul inițial a fost schimbat.
„În ziua semifinalei, o zi grea, a trebuit să schimbăm locația deoarece în satul în care trebuia să filmăm erau beți de două zile, foarte mulți, destul de agresivi și supărați că nu am folosit doamnele de la ei din sat.”, a dezvăluit Robert Lionte, Producător executiv al emisiunii.