Marea finală Survivor România va avea loc pe 31 mai. Au mai rămas doar cinci concurenți în cursa pentru cei 100.000 de euro, iar ultimele două ediții vor fi LIVE. Așa că nimeni nu va mai putea afla rezultatele anterior.
Contul de Instagram Viperele Vesele le-a cam stricat surprizele celor de la PRO TV și a publicat înainte de difuzare numele celor eliminați. Nu a greșit niciodată. Și în mod cert nici de data aceasta nu a furnizat informații eronate.
Așadar ultimul concurent eliminat de la Survivor România înaintea galelor LIVE este Blaze. Alex Delea a avut imunitate, iar toți ceilalți patru au intrat la votul publicului.
Cine are șanse să câștige Survivor România 2022
Suprinzător, dar Elena Chiriac a scăpat din nou. La fel și Ionuț Popa. Ambii s-au aflat în această postură cam de fiecare dată de când au început individualele.
Alexandru Nedelcu a avut noroc cu ultima nominalizare, care l-a transformat în victimă. El l-a devansat pe TJ Miles, care a fost trimis acasă chiar înainte de individuale. Însă la ultimul Consiliu, Blaze i-a arătat adevărata față. Și el și Oana Ciocan au fost implicați în strategii rușinoase împotriva celei care i-a protejat mereu, Ștefania Ștefan.
Așa că este greu de crezut că va mai reuși să se impună profitând de rolul de victimă. Probabil marele duel se va da între Ionuț Popa și Alex Delea, dar totul se va afla în direct.