Alex Manoliu a murit pe loc, după ce mașina pe care o conducea a fost lovită de tren! Apropiații tânărului de doar 19 ani sunt acum în stare de șoc. De ce s-ar fi produs, de fapt, tragedia: „E o glumă. Nu vreau să cred”

Alex Manoliu, un tânăr de doar 19 ani din Suceava, a sfârșit tragic după ce mașina lui s-a izbit puternic de un tren.

Tragedie în Liteni, județul Suceava, acolo unde un băiat de doar 19 ani și-a dat ultima suflare, prins sub fiarele mașinii pe care o conducea, după ce s-a lovit de un tren. Apropiații săi sunt sfâșiați de durere și nu vor să accepte că tânărul nu m

Alex Manoliu a murit pe loc luni seară, în data de 17 iunie, după ce mașina pe care o conducea a intrat în coliziune cu trenul IR 1753 Bucureşti-Suceava, la o trecere la nivel cu calea ferată din orașul Liteni, județul Suceava.

Tânărul, în vârstă de doar 19 ani, se afla singur în mașină și a rămas încarcerat în urma impactului. Pomperii au intervenit pentru a-l scoate dintre fiare, însă băiatul nu a m

Tragedia de zilele de trecute nu este singura care a avut loc în zonă, acuză oamenii, iar un alt tânăr a murit în același loc, în urmă cu doi ani.

„Vreau să trag un semnal de alarmă celor ce dețin “puterea” de a putea face ceva în orașul ăsta frumos numit Liteni. Să ia niște măsuri drastice, măcar acum în aceste momente, deoarece în această zi oribilă mi-am pierdut încă un prieten la fel de drag mie fiind și rudă cu mine.

Dacă era să fie o trecere de cale ferată amenajată cu bariere cum ar fi și normal deoarece este o zonă circulată frecvent, acest eveniment tragic nu s-ar fi întâmplat. Au tecut aproape doi ani de la momentul în care prietenul meu a murit și nu s-a făcut măcar un gard de protecție în jurul acelui stâlp de electricitate fiind de asemenea o zonă populată. Măcar acum chiar dacă este prea târziu sper să rezolvați aceste probleme chiar dacă nu putem să dăm timpul înapoi.
Dumnezeu să îi ierte și să

Prietenii lui Alex Manoliu, îngenuncheați de durere

Moartea lui Alex a lăsat o tristețe fără margini în sufletele celor care l-au cunoscut. Pe rețelele de socializare, prietenii săi au transmis mesaje de-a dreptul copleșitoare, în care au vorbit despre toate planurile de viitor pe care le avea tânărul de 19 ani.

„Alex nu a vrut să se întâmple asa! Nu a vrut să se omoare așa cum spun cei care nu-l cunosc…Noi cei apropiați lui îl cunoaștem, îi știm gândurile, visurile…Voia să plecăm la mare, voia să îmi fie cavaler de onoare la nuntă, aveam planuri să mergem duminică la pește… și? Unde sunt planurile Alex?! Unde?? El nu a vrut să moară …el se pregatea de examenul de miercuri…el avea multe planuri și abia aștepta să le ducă la bun sfârșit…Lui mereu ia plăcut să zâmbească, să fie fericit alături de toți cei dragi, mereu a fost alături de noi,mereu…Când am auzit că Alex nu m

„Aș vrea să cred că nu este adevărat…aș vrea să cred că atunci când mă voi întoarce acasă ne vom reîntâlni pe stradă cu mașinile și ne vom blița și claxona așa cum o făceam mereu… aș vrea să cred că încă suntem la liceu și ne “certăm” și “batem” din cauza faptului ca mă tachin


Sursa articolului