În anul școlar 2023- 2024, elevii care provin din familii vulnerabile vor beneficia de tichete educaționale. Datorită programului Incluziune și Demnitate Socială, statul oferă copiilor din medii dezavantajate 500 de lei, pentru achiziționarea rechizitelor și uniformelor școlare.
Potrivit Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene, pentru edupedu.ro, ajutorul de 500 de lei va fi acordat într-o tranșă unică, în fiecare an școlar, în perioada 2023-2027.
Aproximativ 300.000 de preșcolari și elevi vor beneficia anul acesta, cu 100.000 m
„Alocarea pentru sprijinirea copiilor din familii dezavantajate prin acordarea de tichete sociale pe suport electronic în cadrul Programului Incluziune și Demnitate Socială este de aproximativ 120.000.000 euro pe o perioadă de 4 ani școlari (2023-2027).
Ca și până acum, ajutorul în valoare de 500 lei, acordat într-o tranșă unică în fiecare an școlar, se va acorda pentru achiziționarea de rechizite școlare și îmbrăcăminte, grupul țintă vizat de această măsură fiind de circa 300.000
de preșcolari și elevi din medii vulnerabile, înscriși la unitățile de învățământ din ciclul primar și gimnazial.
Programul este în acest moment în lucru în cadrul structurii de specialitate a Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene, urmând a fi definitivate toate aspectele legate de valoarea sprijinului, criteriile de eligibilitate și atribuțiile instituțiilor în cadrul schemei.
Pentru viitoarea schemă de sprijin prin tichete educaționale se urmărește simplificarea procedurilor pentru beneficiari prin digitalizare și prin interoperabilitatea bazelor de date la nivelul instituțiilor implicate”,
se arată în răspunsul primit de edupedu.ro.
Tichete educaționale de 500 de lei
Proiectul a fost finanțat prin Programul Operațional Ajutorarea Persoanelor Dezavantajate 2014-2020, anul școlar 2022-2023 fiind ultimul an de acordare a sprijinului din fonduri europene prin acest program operațional.
Astfel, începând cu anul școlar 2023-2024, sprijinul va fi acordat sub formă de tichete sociale pe suport electronic în cadrul Programului Incluziune și Demnitate Socială.
În anul școlar 2022-2023, 160.000 de tichete au fost virate către părinții care aveau deja cardurile primite în urmă cu un an și care au primit aprobare, în perioada septembrie- noiembrie, în timp ce 190.000 de părinți au primit cei 500 de lei la sfârșitul lunii decembrie.
Aproximativ 55.000 de tichete educaționale din partea statului, au fost direcționate către elevii din familiile vulnerabile cu o întârziere de 8 luni. Suma de 500 de lei a fost acordată beneficiarilor, pentru achiziționarea rechizitelor și uniformelor școlare, în
Burse de la stat pentru mamele minore
Ministerul Educației a propus un nou proiect de lege, ce prevede susținerea mamelor minore de a participa la educație, pentru prevederea abandonului și nereușitei școlare.
Potrivit acestuia, mamele minore pot primi 700 de lei din partea statului, în fiecare lună a anului școlar 2023-2024. Pentru a putea beneficia de aceste burse, părinții elevelor minore vor depune la școală cererea părintelui/reprezentantului legal și certificatul de naștere pentru copil/copii.
În cazul în care, elevele acumulează 60 de absențe nemotivate într-o lună, nu m
Pentru a beneficia de ajutorul din partea statului, părinții sau reprezentanții legali
a) cerere a părintelui/reprezentantului legal;
b) certificat de naștere pentru copil/ copii.
Surse:
Sursa articolului