Adriana Bahmuțeanu a făcut primele declarații după ce a fost deschis un dosar penal pentru lipsire de libertate și rele tratamente aplicate minorului.
Așadar, a fost depusă o plângere penală care a îndeplinit toate condițiile, având în vedere că dosarul a fost înregistrat. De asemenea, a fost deschis și un dosar penal pentru lipsire de libertate și rele tratamente aplicate minorului, fiind vorba, de fapt, despre un dosar în rem pentru a-i identifica pe cei care au împiedicat-o pe Adriana Bahmuțeanu să își vadă copiii.
După această victorie a avocaților jurnalistei, Adriana Bahmuțeanu a făcut primele declarații.
„Eu zic că este o victorie importantă(…) Să știți că am început să mă liniștesc pentru că îmi dau seama, făcând tabloul și văzând de sus lucrurile, în poziția de observator, îmi dau seama ce se întâmplă. Este o luptă pentru avere. Frații m
a spus Adriana Bahmuțeanu, în cadrul unei emisiuni TV.
Adriana Bahmuțeanu crede că băieții cei mari a lui Silviu Prigoană sunt interesați de avere
Adriana Bahmuțeanu este de părere că motivul pentru care nu este lăsată să-și vadă copiii este chiar averea regretatului Silviu Prigoană, astfel că ar exista un plan bine pus la punct de către băieții cei mari
„Casa de 5 milioane de euro nu e atât de sechestrată pe cât credem noi, Silviu Prigoană aproape că își plătise acele credite la bancă, m