Peste 15 sportivi susținuți prin burse și alte forme de sprijin, jucători cu puncte ATP și un reprezentant al României în Cupa Davis, iar acum primul titlu ATP Challenger la simplu al lui Cezar Crețu – reperele unui proiect construit în timp.
În tenis, un deceniu poate însemna întreaga distanță dintre primul contact cu racheta și intrarea în circuitul profesionist. Academia Victor Hănescu și-a deschis porțile în 2016, iar în 2026 marchează zece ani de activitate.
Proiectul fondat de Victor Hănescu, fost nr. 26 ATP, a crescut de la o idee la o academie de tenis din București, cu programe pentru copii, juniori și sportivi de performanță.
După încheierea carierei internaționale, Victor Hănescu a ales să rămână aproape de sportul care l-a consacrat și să transforme experiența acumulată în circuitul ATP într-un model de pregătire pentru noile generații. În timp, proiectul a crescut printr-o bază sportivă, o echipă de antrenori și specialiști și programe adaptate etapelor de dezvoltare ale fiecărui jucător.
De la primii pași pe teren, prin cursuri de tenis pentru copii, până la pregătirea pentru competiții, parcursul începe, de regulă, cu o evaluare și este construit în funcție de vârstă, nivel și obiective.
Pentru juniorii care se pregătesc deja pentru turnee, academia propune cursuri de tenis de performanță prin programul Tr
Peste 500 de sportivi au fost formați în cadrul academiei, potrivit informațiilor publicate de AVH. Printre jucătorii care au parcurs
„O academie nu poate fi evaluată doar după câți copii intră pe teren. La un moment dat, trebuie să existe rezultate: jucători care ajung în circuit, obțin puncte ATP, câștigă turnee și reprezintă România. În sport există întotdeauna opinii, dar, după zece ani, prefer să las ceea ce am construit și rezultatele sportivilor să vorbească pentru noi”, spune Victor Hănescu.
O componentă importantă a proiectului a fost sprijinul oferit sportivilor cu potențial, dar care nu dispuneau de toate resursele necesare pentru un parcurs în tenisul de performanță.
Conform datelor academiei, peste 15 sportivi au beneficiat, în perioade diferite, de burse, reduceri sau alte forme de susținere. În tenis, investiția precede cu mult rezultatul: pregătirea tehnică, fizică și mentală, participarea la turnee și deplasările presupun resurse importante, iar progresul nu poate fi evaluat corect de la un sezon la altul.
„În tenisul de performanță, rezultatele se construiesc în ani. Înseamnă investiție în terenuri, antrenori, pregătire fizică și mentală, turnee, deplasări și, m
Cea m
În clasamentul ATP publicat după turneu, el a urcat pe locul 230 – cea m
„Un proiect se judecă după ceea ce construiește în timp: nivelul pregătirii, oamenii implicați, continuitatea și, în final, rezultatele. Faptul că Cezar a devenit cel m
Pentru Hănescu, rezultatul lui Crețu confirmă că experiența acumulată la cel m
Academia Victor Hănescu intră într-o nouă etapă, cu programe pentru copii, juniori și sportivi de performanță, dar cu același obiectiv: identificarea potențialului, construirea unui mediu profesionist și susținerea sportivilor pe termen lung.
„În sport se va vorbi întotdeauna. Noi vrem să continuăm să construim.”