Veste șocantă despre Meghan Markle și Prințul Harry. Au dat bani susținătorilor de la jubileul Reginei?

Prințul Harry și Meghan Markle au vizitat Regatul Unit săptămâna trecută pentru a lua parte la sărbătorile jubileului de platină al reginei, iar un expert regal crede că cei doi au plătit mai mulți susținători pentru a-i încuraja. Iată cine a lansat acuzația. În afară de participarea la jubileul Reginei, de vineri, cuplul mai avusese ultimul angajament regal în martie 2020.

Au dat bani Harry și Meghan susținătorilor de la jubileul Reginei?

Autoarea Lady Colin Campbell a luat în considerare prezența ducelui și ducesei de Sussex la slujba jubiliară de mulțumire, de vineri, de la Catedrala St Paul, și absența lor ulterioară la recepția care a urmat. Lady Colin Campbell a declarat:

„Nu s-au obosit să apară pentru că nu și-au putut stăpâni furia”.

Ea a mai spus:

„Când au sosit și au fost huiduiți (și se așteptau la o posibilitate de huiduieli), au avut parte și de susținători plătiți acolo pentru a-i încuraja. Nu le-a plăcut că au fost huiduiți”.

Prințul Harry și Meghan au fost fotografiați mergând ținându-se de mână în catedrală și s-au așezat departe de restul membrilor seniori ai familiei regale. Ei s-au așezat lângă fiicele Prințului Andrew, prințesele Eugenie și Beatrice, și soții lor. Încă de când au coborât din mașină, la Catedrala Saint Paul, cei doi au atras imediat atenția.

Păreau ușor nervoși, mai ales că nu au mai fost văzuți în Marea Britanie de doi ani. S-au ținut de mână strâns, au stat de vorbă unul cu celălalt, însă se putea simți că erau precauți, a relatat presa străină.

Meghan și Harry au prezentat-o lumii pe mezina Lilibet

Ultimul lor angajament regal avusese loc în martie 2020, la slujba pentru Commonwealth de la Westminster Abbey. La vremea respectivă, atmosfera a fost mult mai întunecată, iar frații William și Harry abia dacă și-au aruncat o privire unul altuia, cu toate că erau așezați unul lângă celălalt.

La o zi după participarea la jubileu, cuplul a prezentat-o lumii pe Lilibet, mezina familiei. Copila seamănă leit cu tatăl ei, iar părinții ei au făcut publică o fotografie cu micuța, la aniversarea de un an. Petrecerea a avut loc sâmbătă, la reședința din Anglia a ducilor de Sussex. S-a spus că la petrecere nu au fost prezenți și alți membri ai casei regale, în tot cazul, nu prințul William și familia sa, întrucât relațiile dintre cei doi frați se mențin reci.

În ajunul aniversării de un an a micuței Lilibet, Harry și Meghan au prezentat-o și străbunicii ei, regina Elisabeta a doua, care nu apucase să o vadă până la acel moment.

Sursa