Noi tensiuni în Casa Mireasa, după o discuție aprinsă între Ada și Gabriela.
Tensiuni în Casa Mireasa. Ada și Gabriela, o nouă ceartă
Totul a început din cauza listei de cumpărături care trebuie făcută, iar Ada și Gabriela nu s-au putut pune de acord.
De altfel, Ada de la emisiunea Mireasa a spus că singura ei greșeală a fost că a pus mâna în farfuria Gabrielei.
”Singura mea greșeală a fost că mi-am băgat mâna în farfuria Gabrielei”, a spus Ada.
Gabriela nu a lăsat discuția fără un răspuns, și în timp ce se vorbea despre lista cu alimente, a spus că există mereu o persoană care comentează și a făcut referire la Ada, care stătea pe canapea.
Gabriela de la emisiunea Mireasa a spus că totul ar fi mai bine dacă persoana care are nemulțumiri s-ar ocupa de lista de cumpărături, pentru că poate atunci nu ar mai exista atâtea certuri.
“M-am săturat. Dacă nu ar mai exista atâtea comentarii ar fi totul minunat. Dar tot timpul există cineva care trebuie să comenteze. Păi să vină acea persoană să facă listă de cumpărături.”, a precizat Gabriela.
Atunci, Gabriela s-a enervat și a decis să o ia la rost pe Ada, pe care a certat-o că stă pe canapea și comentează, dar nu ajută cu nimic pentru rezolvarea problemei despre care se discută.
“Serios, Ada. Ți se pare normal? E simplu să stai pe canapea și să comentezi.”, a mai spus, nervoasă, Gabriela.
Mama Adei, discurs emoționant pentru fiica ei
Tot în ediția de pe 27 octombrie, mama Adei a intrat în direct pentru a vorbi cu fiica ei și i-a transmis să fie puternică.
“Te iubește mami. Să fii puternică, măicuță. Gândește-te totdeauna la vorbele pe care tataie ni le spunea mereu.
Totdeauna lasă de la tine, lasă-le că totul se întoarce. Mă uit în fața televizorului la tine și nu pot să mă abțin să nu plâng”, a spus mama Adei în emisiune.