Surpriză Pentru Concurenții De La „Survivor România”. Ce Vedetă De La PRO TV Vine în Jungla Din Republica Dominicană

Este o zi de Sărbătoare, o zi în care oamenii încearcă să uite pentru câteva ore de probleme și să se așeze la masă cu toți cei dragi pentru a celebra și a se bucura. Însă, cei 12 concurenți rămași în cea mai puternică competiție, „Survivor România”, au parte de altfel de sărbători. Departe de familie, de oamenii care îi susțin necontenit, fără acces la preparatele care le amintesc de copilărie și… pregătiți pentru o nouă zi de competiție. Cu toate acestea, astăzi, de la ora 20:00, Vulturii și Tigrii vor avea parte de unele dintre cele mai neașteptate și frumoase surprize, de până la acest moment.  

„O să fie un Paște foarte diferit”, va admite Oana Ciocan, în timp ce Ștefania Ștefan va afirma sigură pe ea că „va fi primul, unicul Paște pe care-l voi petrece așa”. Pe de altă parte, Ionuț Popa va încerca să gândească optimist chiar și în aceste condiții: „Voi face Paștele cu o altă familie, cea de la Survivor”. 

Chef FOA vine la „Survivor România”

Cu gândul la ce fac cei de acasă, concurenții își vor găsi puterea de a merge spre joc, însă nu se vor aștepta la ceea ce va urma. Prima surpriză a serii va fi dezvăluită de către Daniel Pavel: „Veți petrece împreună Paștele, în Dominicană, la aceeași masă”. Iar asta nu va fi tot! Masa pascală va fi gătită de către unul dintre cei mai cunoscuți Chefi din România. 

Chef FOA de la MasterChef este invitatul special al serii, iar acesta este decis să le aducă o bucățică de acasă… direct în Dominicană. „Sunt ferm convins că masa de Paște o să le pice atât de bine, o să îi trimită în amintiri, o să le meargă la suflet”, va spune acesta. 

Într-o zi specială, de Sărbătoare, Zanni revine, ca de fiecare dată, cu emisiunea „Survivor:Extrashow”, pe VOYO! Cu un concurent care i-a fost aproape în sezonul trecut, Zanni va discuta cele mai importante momente ale ediției speciale de Paște! 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Sursa


Warning: Undefined variable $post in /home/telefonr/ziarulmonden.ro/wp-content/themes/newsup/inc/ansar/hooks/hook-index-main.php on line 117