Singura comună din România care i-a lăsat pe străini fără cuvinte. Are propriul observator astronomic și delta se întâlnește cu muntele într-un spectacol total

Comuna Luncăvița s-a dezvoltat într-o zonă considerată de mulți „moartă”, în care majoritatea așezărilor sunt sărăcăcioase. Oamenii de aici, însă, pare că au descoperit rețeta bunăstării și au transformat locul în unul dintre cele mai frumoase din țară.

Comuna Luncăvița, colțul de rai care i-a cucerit pe români

Luncăvița este considerat unul dintre cele mai frumoase locuri din țara noastră, nu doar de români, ci și de străinii care au vizitat-o. Cei care au apucat să viziteze au descoperit peisaje idilice, în care muntele și delta se împletesc perfect.

În localitatea întinsă pe două arii protejate, Rezervaţia Biosferei Delta Dunării și o parte din Parcul Naţional Munţii Măcin, se găsesc 4700 de locuitori. Aflată în Tulcea, într-o zonă nu foarte dezvoltată, pune la dispoziție turiștilor un observator astronomic, pe Dealul Pietrişului.

Aici mai înflorește și bujorul dobrogean, o specie ocrotită de lege, iar mireasma florilor de tei te îmbie în fiecare seară. În Luncăvița, noul și vechi se împletesc. În timp ce infrastructura și turismul se dezvoltă, localnicele încă mai realizează coșuri din papură și răchită, obicei tradițional din Delta Dunării.

De asemenea, în localitate este situat cel mai mare centru de olărit din România. Acesta a fost construit în urma unui proiect cu Universitatea Ovidius din Constanța. Iar la doar câțiva kilometri se găsește Valea Fagilor, ce a mai rămas din pădurea care acoperea cândva tot spațiul dintre Dunăre și Mare.

„Ne aflăm în cea mai mare pădure de tei din sud-estul Europei. Dincolo de ea este Luncavița, poate cea mai surprinzătoare localitate din toată Dobrogea, o localitate în care oamenii au înțeles importanța fondurilor europene”, relata jurnalistul Paul Greavu într-un reportaj, citat de antenasatelor.ro. 

Sătenii și-au dezvoltat afacerile cu fonduri europene

În același timp, străzile sunt asfaltate, există canalizare, apă curentă, curățenie, iar oamenii sunt primitori. Marian Ilie, fratele lui Ștefan Ilie, unul dintre cei mai săraci primari din țară, a explicat că toate proiectele au în centru bunăstarea oamenilor din Luncăvița.

„Suntem statul, cred, cu cele mai multe strategii, așa, frumoase, dar făcute din birou. Noi avem o strategie făcută aplicat pe nevoile comunei Luncavița de a se dezvolta. Şi când o urmărești, nu ai cum să nu ajungi la țelul pe care ți l-ai dorit sau care s-a stabilit în această strategie”, a explicat Marian Ilie.

De altfel, sătenii au învățat despre importanță fondurilor europene, le-au accesat și și-au dezvoltat afaceri. .„Dacă nu erau fondurile europene, nu puteam să mă dezvolt. M-au ajutat în privința lăzilor, tot necesarul, până la familia de albine. Am primit suma de 1500 de euro, anual. Timp de cinci ani de zile”, a explicat Gheorghe Dobre care și-a deschis și crescut o afacere cu albine la Luncăvița.

Sursa