Cultivarea disciplinei personale, studiul tehnic al jocului și concentrarea pe progres sunt importante în orice sport. Sorana Cîrstea consideră că un alt aspect notabil este existența unui idol, mai ales dacă este vorba de tenis.
Sorana Cîrstea, părere sinceră despre importanța unui idol în tenis
Sorana Cîrstea (36 ani) urmează să o întâlnească pe jucătoarea de tenis italiană Jasmine Paolini (30 ani), în turul 3 de la US Open. Înaintea meciului care se desfășoară în SUA, românca s-a arătat foarte recunoscătoare pentru comunitatea mare de fani. Foarte mulți conaționali sunt prezenți pe stadion atunci când joacă.
Cunoscuta tenismenă este fericită că este admirată pentru pasiunea sa, deși este gata de retragere. E pregătită pentru alte planuri de viitor, printre care se numără și întemeirea unei familii. Până va lua, însă, decizia finală a vorbit despre influența unei personalități marcante asupra tenisului. A subliniat că a avut mereu un idol.
Încă din copilărie a avut un model în acest sens și chiar a dat-o drept exemplu pe Simona Halep. Cele două jucătoare s-au întâlnit de 4 ori pe teren, bilanțul mecilor dintre ele fiind 2-2. Ultima partidă în care au evoluat una împotriva celeilalte a fost în 2022, la Indian Wells, unde a câștigat fosta tenismenă retragă din activitate în februarie 2025.
„Cred că visul tatălui meu a făcut parte din povestea mea. Se uita la meciurile lui Steffi Graf și își dorea să fiu ca ea. Dar, bineînțeles, având acea tradiție în țară cu Năstase, Țiriac, Ruzici, Andrei Pavel, am avut și alte exemple (n.r. decât marea campioană din Germania)”, a explicat Sorana Cîrstea, relatează UBI Tennis.
Sorana Cîrstea: „Asta ajută mult”
„Îi puteai vedea la televizor, iar asta ajută mult. Mai ales acum cu Simona, cred că sunt mulți copii care încep să joace tenis în România. Așa cum am început și eu pentru că aveam modele bune, sper ca peste douăzeci de ani să fie oameni care vor fi început tenisul datorită Simonei sau mie.
Ar fi foarte frumos. Cred că este cursul natural al vieții”, a completat tenismena din Târgoviște, mai arată sursa menționată anterior. Frumoasa șatenă are o carieră de 20 de ani în tenis, perioadă care i-a adus numeroase beneficii atât materiale, cât și spirituale. Vedeta este mulțumită de felul în care au decurs lucrurile în cazul său.
Iubește jocul și acesta este unul dintre motivele pentru care nu a renunțat încă la tenis. Sorana Cîrstea se antrenează cu cea mai mare plăcere, în ultima vreme pe terenurile din Dubai, acolo unde stabilită. Mai mult decât atât, când joacă are întotdeauna un zâmbet întipărit pe chip. E foarte fericită și mulțumită cu ceea ce face.