Mădălina Ghenea a atras admirația publicului nu doar prin frumusețea sa aparte, ci și prin tenul impecabil, mereu luminos și fără imperfecțiuni. Admiratorii s-au întrebat adesea ce anume face actrița pentru a avea o piele atât de fină, iar acum, vedeta a decis să împărtășească acest mic secret de îngrijire care face parte din rutina ei.
Trucul de frumusețe al Mădălinei Ghenea
În mediul online, Mădălina Ghenea a mărturisit că are un obicei simplu, dar extrem de eficient, pe care îl urmează în fiecare dimineață. După trezire, ea își pregătește un bol cu apă rece și cuburi de gheață, în care își scufundă fața pentru câteva secunde. Procedura este repetată de câteva ori, iar efectul, spune ea, este imediat: tenul devine mai ferm, mai neted și pregătit pentru machiaj.
„Da, mă trezesc și îmi țin fața într-un bol cu gheață. E atât de plăcut. Îmi place că e mai ușor să aplici machiajul după și e un truc ușor“, a spus Mădălina Ghenea, pe Instagram. După ce a povestit despre ritualul ei, actrița le-a și arătat fanilor cum procedează.
Într-un clip postat online, vedeta poate fi văzută în timp ce își introduce fața în bolul plin cu gheață, menținând-o acolo câteva secunde, de mai multe ori la rând. Singurul inconvenient, spune ea, este senzația de durere provocată de temperatura scăzută a apei, însă efectul merită tot efortul.
Cu acest ritual simplu, Mădălina Ghenea demonstrează că pentru un ten sănătos și luminos nu e nevoie neapărat de tratamente costisitoare, ci mai degrabă de consecvență și câteva trucuri naturale, la îndemâna oricui.
Mădălina Ghenea e mama unei fetițe
Mădălina Ghenea este fotomodel, dar și actriță. Din Slatina, ea a ajuns să joace alături de cele mai cunoscute staruri, printre care Al Pacino, Michael Caine, Lady Gaga sau Harvey Keitel. Despre viața ei profesională, vedeta a făcut recent declarații într-un interviu pentru Antena Stars.
„Au trecut 23 de ani, dar eu am același entuziasm să lucrez și mă bucur. De fiecare dată simt că este o binecuvântare, simt că sunt norocoasă, asta am spus mereu. Îi mulțumesc lui Dumnezeu. Cu siguranță este o meserie care câteodată, normal, este și complicată, sunt multe sacrificii. Am început foarte devreme, la 14 ani, este mult prea devreme, cred eu. Am același entuziasm ca acum 23 de ani”, a spus ea.
Dincolo de cariera ei, vedeta e mamă. În 2017 a adus-o pe lume pe Charlotte, fetița ei și a omului de afaceri Matei Stratan. În prezent, Mădălina Ghenea trăiește în Italia alături de fiica ei și de mama sa. „Eu sunt mereu cu familia mea, locuiesc cu familia mea și pot să spun în momentul în care am devenit mamă cumva, am devenit fiică (…) în momentul în care am devenit mamă, am redescoperit ce înseamnă să fiu acasă cu mama în fiecare zi și e superb.
Acum simt că, în sfârșit, am ajuns la un rezultat pe care mi-l doream de fiecare dată când călătoream. Înainte mi-era foarte dor de casă, mi-era dor de ai mei, aș fi vrut să le arăt și lor măcar bucățele din meseria mea, din realitatea pe care o trăiesc de atâția ani.
Acum pot, acum reușesc să împart foarte bine și cariera, și timpul care de fiecare dată este o prioritate pentru mine, timpul petrecut cu fiica mea și cu părinții mei, cu familia. Eu sunt și mamă, și tată, și mi-am dorit-o foarte mult. Este marea mea realizare, este cel mai important proiect al meu, pentru că este un proiect, cu siguranță”, a mai declarat Mădălina Ghenea.
Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
