România boicotează meciurile cu Rusia. Decizia anunțată de FRF chiar azi, în Europa e deja scandal

În urmă cu un an și șapte luni, după izbucnirea războiului din Ucraina, UEFA a dat interzis naționalelor de fotbal din Rusia în competițiile internaționale. În ciuda faptului că cei de la UEFA au dat recent undă verde naționalelor mai mici de 17 ani din Rusia, Federația Română de Fotbal nu este de acord cu această decizie. În aceste condiții, România nu va disputa niciun meci împotriva echipelor din Rusia.

După ce armata rusă a invadat Ucraina, forurile sportive internaționale au luat decizii drastice împotriva sportivilor din Rusia. Nici UEFA nu a stat degeaba și a interzis participarea echipelor din această țară în competițiile internaționale.

(NU RATA: Gigi Becali a răbufnit! Nu este de acord ca Gurvernul să impoziteze salariile sportivilor cu până la 30%. „Închidem porțile!”)

FRF nu este de a cord cu decizia UEFA. România nu va juca împotriva echipelor din Rusia

La un și șapte de luni de la decizia de interzicere a echipelor din Rusia în competițiile internaționale, UEFA a anunțat că va da undă verde echipelor naționale mai mici de 17 ani din această țară. Decizia forului internațional nu a fost însă bine primită de către cei de la Federația Română de Fotbal. Mai exact, în ședința ce a avut loc în cursul zilei de vineri, 29 septembrie, FRF a decis ca echipa națională a României să nu dispute niciun meci, fie amical sau oficial, în compania selecționatelor din Rusia.

„În ședința Comitetului Executiv de azi, 29 septembrie 2023, a fost dezbătută și decizia UEFA de a reprimi selecționatele U17 ale Rusiei, feminin și masculin, în competițiile UEFA.

Federația Română de Fotbal înțelege argumentele invocate de Comitetul Executiv UEFA și este de acord că, sub nicio formă, copiii nu ar trebui să sufere din cauza acțiunilor nesăbuite ale autorităților unui stat. 

În același timp FRF consideră că fotbalul și sportul, în general, nu pot fi rupte de valorile juridice, instituționale și economice care au transformat Europa într-un spațiu al păcii, al libertății și al prosperității economice. 

În consecință, FRF consideră că trebuie să fie solidară cu spiritul sancțiunilor afirmate de instituțiile europene și naționale și nu va disputa nicio partidă oficială sau amicală cu selecționate ale Federației Ruse. FRF așteaptă finalizarea procedurilor pentru implementarea acestei decizii a Comitetului Executiv UEFA, având convingerea că regulamentul competiției va respecta poziția fiecărei federații naționale”, au anunțat cei de la FRF.

În afara FRF, și federațiile din Ucraina, Anglia, Polonia, Suedia, Danemarca, Finlanda și Letonia au anunțat că vor refuza să participe în competiții alături de selecționatele din Rusia.

(VEZI ȘI: Mihai Stoica a făcut marele anunț. Când revine pe teren starul FCSB-ului)

Sursa