Pro TV, lovitură totală pentru concurență. A achiziționat emisiunea fenomen Love Island. Ce trebuie să facă toți cei care vor să participe

Protv lansează o nouă emisiune pentru a face concurență posturilor rivale. Este vorba despre o producție cu tema iubirii, intitulată Love Island și inspirată după un format britanic de succes. Cum se fac înscrierile și ce condiții trebuie să îndeplinească participanții?

Protv lansează Love Island. Cine se poate înscrie și despre ce este vorba în emisiune

Love Island este deja un fenomen mondial, dar mai puțin necunoscut și la nivel național. A adus mari audiențe până în prezent posturilor care l-au difuzat și sunt aceleași așteptări și în țara noastră. În peste 25 de teritorii, ”Love Island” face furori.

Marea Britanie, SUA, Germania sau Grecia sunt locurile unde Love Island fascinează telespectatorii. Persoanele care vor să facă parte din Love Island vor fi aduse într-o vilă de lux, dintr-o destinație exotică, iar acolo își vor putea găsi sufletul pereche.

”Suntem încântați să aducem, în sfârșit, Love Island în România. Emisiunea este unul dintre cele mai tari formate din lume, în acest moment, și se potrivește perfect strategiei VOYO și PRO TV de a avea divertisment de calitate pentru audiențe diverse.

Love Island are deja foarte mulți fani în România, care au văzut versiuni internaționale ale emisiunii și sunt sigur că vor aprecia varianta românească ce va fi realizată sub semnătura calității PRO TV”, a declarat Antonii Mangov, Programming Director Protv, așa cum anunță postul într-un comunicat de presă.

Când se fac înscrierile

Înscrierile pentru showul despre iubire au început de pe 11 mai, iar candidații trebuie să aibă vârste cuprinse între 18 și maximum 30 de ani. De asemenea, ele trebuie să fie singure și să completeze un formular, în care li se adresează o serie de întrebări.

”Care sunt hobby-urile tale?”/ ”De cât timp eşti singur / singură?”/ ”Cum arată vacanţa perfectă pentru tine?”/ ”Foloseşte trei cuvinte pentru a te caracteriza”/ ”Cum te distrezi când eşti la o petrecere?”/ ”Care sunt calităţile pe care le cauţi la un partener?”/”Descrie partenerul ideal”, sunt întrebările din chestionarul de înscriere.

Odată ce pătrund în vila de lux, de pe destinația exotică, concurenții vor trece prin mai mult teste, mai ales cei care și-au format un cuplu. Nu vor lipsi geloziile, certurile, ispitele și, desigur, despărțirile. Toate acestea vor veni la pachet cu faptul că participanții trebuie să câștige și inimile telespectatorilor.

Publicul, rol important pentru concurenții din emisiune

Mai mult, telespectatorii vor avea un rol foarte important pentru competiție. Printr-o aplicație unică în țara noastră, va avea posibilitatea să se schimbe traseul evenimentelor din vilă, dar și să decidă, la final, cuplul care va câștiga premiul cel mare, despre care nu s-au dat detalii.

Sursa