Otilia Bilionera Nu A Făcut Petrecere De Nuntă. Ce Spune Despre Cununia Religioasă Cu Soțul Turc: „Acum Port și Numele Lui”

În urmă cu o săptămână, Otilia Bilionera a devenit soția lui Bekir Ali. Îmbrăcată într-o rochie albă, foarte elegantă la brațul soțului ei, artista s-a pozat fericită, cu certificatul de căsătorie în mână. Așa a anunțat că a făcut nunta.

Otilia Bilionera, despre nunta cu Bekir Ali: „A fost alături de noi familia lui”

Acum, ea dezvăluie că s-a căsătorit civil cu Bekir Ali și nu au de gând să facă și cununia religioasă. Nici o petrecere mare nu au dat în Turcia, ci au sărbătorit evenimentul doar în familie. „A fost totul foarte simplu, doar o cununie civilă. „La cununia civilă la ei e exact ca la noi, în România.

A fost alături de noi familia lui. Nu am dat nicio petrecere acolo, nu am dat nimic grandios. Nu va exista cununie religioasă”, a spus Otilia Bilionera, care a luat și numele soțului turc, acum o cheamă Bekir-Brumă Otilia.

„Acum port și numele lui de familie, dar l-am păstrat și pe al meu”, a mai zis cântăreața. Totodată, ea recunoaște că relația cu soțul nu s-a schimbat după căsătorie.

„Mă simt la fel ca înainte, nu s-a schimbat nimic, ce să se schimbe, doar n-am murit”, a mai zis Otilia Bilionera pentru Spynews.

Cine e Bekir Ali, soțul turc al Otiliei Bilionera

Bekir Ali are 23 de ani, fiind mai tânăr cu 7 ani decât ea. Vârsta nu a fost o problemă, pentru că iubitul Otiliei a fost mereu un bărbat matur, potrivit declarațiilor sale. „Este destul de atent pentru vârsta lui, destul de matur. El împlineşte în octombrie 24 de ani. Este o diferenţă de 7 ani între noi. Se ştie că turcii sunt mai romantici, mai pasionali, mai atenţi, de asta îmi şi plac.

Nu mi-a fost teamă de diferenţa de vârstă dintre noi pentru că el este mai matur. Asta pentru că are şi o poveste de viaţă mai tristă. A trebuit să se maturizeze şi să cunoască ce înseamnă responsabilităţile încă de pe la 18, 19 ani. Eu l-am cunoscut când avea 22 de ani şi nu mi-a dat niciodată de înţeles că ar avea vârsta aceasta”, a mai spus Otilia Bilionera într-un interviu Fanatik.

„A trebuit să renunţe la Facultatea de Arhitectură ca să poată munci să îşi întreţină mama şi sora”

Bekir Ali are o poveste de viață dureroasă, iar tatăl lui și-a pus capăt zilelor din cauza unor probleme de ordin financiar. De la 19 ani, iubitul Otiliei a fost stâlpul familiei și a renunțat la facultate pentru a le ajuta pe mama și sora lui.

„Când avea 19 ani, tatăl lui s-a sinucis şi el a fost cel care l-a găsit împuşcat. S-a împuşcat în piept. Iubitul meu l-a găsit în maşină. Tatăl lui făcuse foarte mulţi bani, au deschis o afacere, care nu a fost cea mai ok. A pierdut tot, i s-a pus sechestru pe proprietăţi, pe absolut tot şi-atunci tatăl lui nu a văzut altă scăpare decât să se sinucidă.

Toată responsabilitatea i-a căzut iubitului meu pe umeri. El mai are o soră şi pe mama lui. A trebuit să renunţe la Facultatea de Arhitectură ca să poată munci să îşi întreţină mama şi sora. Este un tip descurcăreţ şi muncitor şi a scos-o la capăt.”

FANATIK.RO

A venit și vremea lor! Cinci zodii au parte de noroc pe toate planurile în următoarele 3 luni

Cum arată acum Florentina, fetița hrănită doar cu pufuleți și ceai până la 5 ani. A fost adoptată chiar de un medic

Viva.ro

Cum arată acum Florentina, fetița hrănită doar cu pufuleți și ceai până la 5 ani. A fost adoptată chiar de un medic

Produsul care s-a scumpit imediat după începerea războiului din Israel. Creșterile vor afecta și România

Playtech.ro

Produsul care s-a scumpit imediat după începerea războiului din Israel. Creșterile vor afecta și România

Victor Pițurcă, dezvăluiri despre „nora” Cristina Ich și fiul lui, Alex Pițurcă: „El a vrut numai vedete”

TVMANIA.RO

Victor Pițurcă, dezvăluiri despre „nora” Cristina Ich și fiul lui, Alex Pițurcă: „El a vrut numai vedete”

Cine este tânăra cu origini românești ucisă în Israel: “Copilul nostru a devenit o mică stea în Univers”

FANATIK.RO

Cine este tânăra cu origini românești ucisă în Israel: “Copilul nostru a devenit o mică stea în Univers”

Israelul a dezlănțuit iadul în Gaza. Sute de rachete au căzut peste țintele Hamas | VIDEO

Știrileprotv.ro

Israelul a dezlănțuit iadul în Gaza. Sute de rachete au căzut peste țintele Hamas | VIDEO

Cuplul anului în showbiz! El e cu 20 de ani mai în vârstă, iar ea s-a iubit și cu un bun prieten de-ai lui

Unica.ro

Cuplul anului în showbiz! El e cu 20 de ani mai în vârstă, iar ea s-a iubit și cu un bun prieten de-ai lui

Incident pe stradă între Gigi Becali şi o femeie: "Am auzit de dumneata, dar chiar aşa?!". Gestul ascuns făcut de finanţatorul FCSB

Orangesport.ro

Incident pe stradă între Gigi Becali şi o femeie: „Am auzit de dumneata, dar chiar aşa?!”. Gestul ascuns făcut de finanţatorul FCSB

Câţi ani ar putea sta în puşcărie Vlad Pascu, judecat pentru tragedia din 2 Mai şi trafic de droguri

Observatornews.ro

Câţi ani ar putea sta în puşcărie Vlad Pascu, judecat pentru tragedia din 2 Mai şi trafic de droguri

Horoscop 12 octombrie 2023. Capricornii se văd nevoiți să facă concesii mari unor apropiați, unui grup întreg în care vor să se integreze

HOROSCOP

Horoscop 12 octombrie 2023. Capricornii se văd nevoiți să facă concesii mari unor apropiați, unui grup întreg în care vor să se integreze

Sursa