Thomas Markle (77 de ani), tatăl lui Meghan Markle, l-a numit “idiot” pe prințul Harry și spune că va veni în Marea Britanie pentru Jubileul de Platină. Acesta vrea să vină la Londra și să facă pace cu fiica lui, dar și să-și cunoască nepoții.
Tatăl lui Meghan Markle vrea să se întâlnească cu familia regală
Tatăl lui Meghan Markle a declarat, pentru GB News, că va zbura la Londra în iunie, sperând să o revadă pe fiica lui, dar și pe prințul Harry și pe copiii cuplului, Archie (3 ani) și Lilibet (10 luni).
În 2018, Thomas Markle nu a fost prezent la nunta lui Harry și Meghan. Acesta susține că se recupera după o operație la inimă la momentul respectiv. Își dorește foarte mult să repare relația tensionată cu fiica și ginerele său.
“Am sentimentul că, dacă știu că voi veni, nu vor veni. Dar dacă vor veni, mi-ar plăcea să le întind mâna, să vorbesc cu ei și să încerc să-mi dau seama ce a fost greșit și cum putem repara.”, a declarat Thomas Markle pentru sursa citată.
Tatăl ducesei de Sussex nu crede că fiica lui și prințul Harry vor fi prezenți la Jubileul de Platină dacă vor ști că acesta are de gând să vină în Marea Britanie.
Acesta a mai declarat că vrea să-l întâlnească pe prințul Charles și să discute cu el, dacă va fi posibil. Ar vrea, totodată, să-i mulțumească pentru că a condus-o la altar pe Meghan Markle.
“Aș vrea să mă întâlnesc cu Prințul Charles și să-i mulțumesc pentru că a condus-o pe fiica mea la altar și, de asemenea, să mă întâlnesc și să vorbesc cu el, deoarece cred că avem multe în comun acum. Amândoi am cam fost cam părăsiți de copiii noștri.”, a adăugat tatăl ducesei.
Thomas Markle a ținut să menționeze faptul că i-a contactat pe membrii familiei regale pentru a-i anunța de vizita sa. Acesta a mai precizat că nu el și familia sa nu au “niciun fel de resentimente față de familia regală”, ci doar “admirație și respect” pentru aceasta.
Prințul Harry și Meghan Markle, criticați de tatăl fostei actrițe
Thomas Markle i-a criticat pe Harry și Meghan pentru că nu și-au luat copiii cu ei atunci când au vizitat-o pe Regina Elisabeta a II-a la începutul lunii, înainte de Jocurile Invictus din Țările de Jos.
“Faptul că nu i-au adus pe copii a fost ca o altă palmă dată reginei. A fost foarte nepoliticos și greșit.
Nu știu dacă este vorba de Meghan sau de Harry, dar regina ar trebui să aibă tot dreptul să-și vadă strănepoții și eu ar trebui să am dreptul să-mi văd nepoții. Așa că, dacă vor apărea, sper să vină cu copiii.”, a mai spus tatăl lui Meghan Markle.
Totodată, Thomas Markle l-a criticat pe prințul Harry că nu a călătorit în Marea Britanie din cauza problemelor de securitate. Bărbatul l-a numit “idiot” pe ginerele său, dar și “pămpălău”, spunând că tot ce face este să-și urmeze soția.
“Cred că este ridicol. El știe câtă siguranță va avea. Este total în siguranță în această situație. Așa că nu înțeleg lucrurile pe care le spune și am atât de puțin respect pentru acel om. Cred că este un idiot.
E ca un copil. O urmează pe fiica mea ca un copil. Nu e bărbat. Poți să-mi spui că a fost în armată, dar nu-mi vine să cred. Cred că e un fel de pămpălău și așa va fi mereu.
Are un frate care este un bărbat adevărat și un tată care este un bărbat adevărat. Dar nu cred că se va maturiza vreodată.”, a completat domnul Markle.
Donald Trump, critici dure la adresa prințului Harry
De altfel, Thomas Markle a fost de acord cu Donald Trump, care a spus despre Harry că este “biciuit ca nimeni altul pe care l-am văzut vreodată” și “dus de nas” de Meghan Markle,.
“Este singura dată când voi fi de acord cu Donald Trump”. a completat tatăl fostei actrițe din serialul Suits.
Fostul președinte SUA a spus că prințul Harry este lipsit de respect și că Regina Elisabeta a II-a ar trebui să-i interzică să mai vină vreodată în Marea Britanie. Trump i-a transmis suveranei să le retragă cât mai rapid titlurile regale lui Harry și Meghan, notează Daily Mail.