Nick Rădoi este în culmea fericirii, după ce favoritul său, Donald Trump, a bifat victoria și a ieșit președintele Statelor Unite ale Americii. Deja nu mai este un secret pentru nimeni faptul că milionarul nostru, stabilit pe meleaguri americane, îl simpatizează pe republican, însă puțini sunt cei care se așteptau ca afaceristul să dea de pământ cu oponenta lui Trump, Kamala Harris. În exclusivitate pentru CANCAN.RO, Nick Rădoi spune totul despre persoanele care vor să pună stăpânire pe întregul glob pământesc. O teorie a conspirației sau nu, cert este că celebrul milionar spune cum stau lucrurile, din punctul lui de vedere. Oricum, orice urmă de animozitate față de Kamala Harris a fost lăsată pe locul secund atunci când preferatul său a ieșit învingător.
Nick Rădoi trăiește de 44 de ani visul american în „țara tuturor posibilităților”. Republican convins, milionarul în vârstă de 63 de ani nu s-a ferit niciodată să își declare susținerea și simpatia pentru Donald Trump. Ba mai mult decât atât, a aruncat și săgeți veninoase către tabăra democraților, în special către Kamala Harris, pe care nu a văzut-o niciodată o variantă plauzibilă la conducerea Americii.
Unde mai pui că omul de afaceri stabilit peste ocean este de părere că parlamentara ar fi instaurat comunismul, în cazul în care ar fi ajuns la Casa Albă. Acest lucru nu s-a întâmplat, iar acum Nick Rădoi jubilează de fericire pentru că Trump are de gând să facă ”America măreață din nou”.
Nick Rădoi, înțepături fără precedent: „Vor să conducă globul pământesc”
Milionarul stabilit în SUA este de părere că actualul președinte al Americii este un adevărat ghimpe în coastele celor care vor să conducă lumea. Asta deoarece, spune Nick Rădoi, Trump se ghidează după valori morale și religioase bine împământenite. Acum, că favoritul său a câștigat, afaceristul spune că poate răsufla în sfârșit ușurat, fără să își mai facă griji pentru ziua de mâine.
„Bineînțeles că eu l-am susținut pe Donald Trump. Era singura șansă a Americii, acest om, eram sigur că va câștiga. Dar dacă s-ar fi întâmplat ceva ca să nu câștige, eu nu cred că republicanii ar mai fi avut ocazia din nou la putere. Dacă nu câștigau acum, Kamala ar fi adus imediat comunismul, din cauza căruia noi toți cei din Diaspora am plecat în alte țări, pentru a avea valorile pe care Dumnezeu ni le-a dat. Iar globaliștii, comuniștii, marxiști sau oricum altfel vreți să-i numiți vor să pună stăpânire, să fie la conducerea întregului glob pamântesc.
NU RATA: Las Vegas, „polul” distracției pentru milionarul Nick Rădoi. „Acolo e singurul loc în care poți să te distrezi de Anul Nou!”
Faptul că Trump a câștigat, pentru ei este o mare problemă, pentru că nu pot să își ducă planurile la bun sfârșit. Stresul pe care 70% din America l-a avut din cauza democraților care au condus America a dispărut. Acum suntem liniștiți și nu mai avem stresul și grija zilei de mâine”, a declarat Nick Rădoi pentru CANCAN.RO.
Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la [email protected], să ne sune la 0741 CANCAN (226.226) sau să ne scrie direct pe WhatsApp.