Momentele dificile din viața Andreei Bălan. ‘Stâlpul’ care a ajutat-o să treacă peste obstacole

Andreea Bălan a fost mereu transparentă pe cât posibil cu fanii în privința greutăților din viața sa. Ea le-a oferit detalii despre problemele din perioada Andre, despre relația cu sincope alături de tatăl ei sau despre eșecul amoros din căsnicia sa. Cine a ajutat-o pe cântăreață să treacă peste toate și cum a reușit să continue să lupte pentru ceea ce și-a dorit? Vedeta continuă să își păstreze zâmbetul pe buze.

Cine a ajutat-o pe Andreea Bălan să treacă de momentele dificile: artista a mărturisit tot

Andreea Bălan nu s-a sfiit să le povestească fanilor despre viața ei care doar pare roz. Aceasta a fost la un pas de moarte atunci când a născut-o pe mezina familiei, a avut parte de un eșec amoros în căsnicia cu tatăl fetelor ei, nu a avut o relație bună cu tatăl său și are multe amintiri grele din perioada Andre.

Cu toate că și-a atins visul de a avea o familie a ei, lucrurile nu au mers deloc așa cum ar fi sperat. După scandalul uriaș de divorț, ea a rămas să le crească singură pe cele două fete. Jurata de la emisiunea ,,Te cunosc de undeva” a subliniat că un ajutor deosebit a avut din partea mamei sale.

,,Orice părinte ştie că nu e simplu, dar este extraordinar de frumos. Cu cât fetele cresc, mi se pare mai uşor, deoarece sunt foarte cuminţi şi ascultătoare. A fost greu până anul acesta, deoarece Clara încă se trezea noaptea de două ori să bea lăptic, iar eu am avut timp de trei ani nopţile fragmentate, în timp ce ziua aveam filmări sau concerte.

Acum, Clara vorbeşte şi deja e uşor, spune ce simte sau dacă o doare ceva. Totodată, fiind două fetiţe, se joacă împreună şi uneori pot să le iau cu mine atunci când am filmări scurte sau evenimente unde pot socializa şi ele”, a povestit solista, pentru viva.ro.

,,Este stâlpul casei”

Vedeta a recunoscut că mama ei este stâlpul casei și că are grijă de toată lumea. Femeia locuiește cu ea și cele două nepoate deja de doi ani. Solista a mărturisit că viața ei ar fi foarte grea dacă nu ar fi prin preajmă cea care i-a dat viață.

,,Mama este stâlpul casei şi ea are grijă de noi trei. Locuieşte cu noi de doi ani şi fără ea, da, viaţa mea ar fi foarte grea. Totodată, ea a fost prezentă din prima zi de viață a Ellei şi locuia lângă noi, iar bonă avem de când avea Ella 3 luni”, a mai spus cântăreața.

Sursa


Warning: Undefined variable $post in /home/telefonr/ziarulmonden.ro/wp-content/themes/newsup/inc/ansar/hooks/hook-index-main.php on line 117