Mihai și Elwira Petre, unul dintre cele mai solide cupluri din showbiz-ul românesc, au decis recent să facă o schimbare importantă în viața lor. După 14 ani în care și-au construit o mulțime de amintiri alături de cele două fetițe, Catinca și Ariana, cei doi au hotărât să își schimbe locuința. Elwira Petre a împărtășit vestea pe Instagram, subliniind că, deși vor începe un nou capitol într-o altă casă, amintirile și experiențele trăite în vechea locuință vor rămâne mereu speciale pentru ei.
„După 14 ani petrecuți în căsuța noastră dragă, a venit timpul pentru o schimbare. Mare! Pentru mine a fost tare emoționant să ne mutăm. Iar pentru fete a fost distractiv.
Lui Mihai i-am făcut o surpriză și practic s-a întors de la un concurs unde a arbitrat direct în casa nouă. Am creat multe multe amintiri minunate unde am locuit până acum și sunt foarte recunoscătoare pentru asta. Începe o altă poveste!”, a fost mesajul transmis de Elwira, pe Instagram.
Cuplul este căsătorit din 2008 și, de-a lungul anilor, și-a consolidat o familie frumoasă și unită. Schimbarea locuinței reprezintă un nou început pentru familia Petre, care continuă să impresioneze prin naturalețea și armonia pe care o transmit atât pe rețelele sociale, cât și în aparițiile publice.
Detalii neștiute din căsnicia lui Mihai Petre cu Elwira
Mihai și Elwira Petre sunt căsătoriți din 2008 și au împreună două fetițe. Cei doi formează unul dintre cele mai admirate cupluri, iar odată cu participarea la „Asia Express” într-unul din sezoanele trecute, aceștia și-au câștigat simpatia publicului.
În cadrul unui interviu, Elwira a vorbit despre un moment emoționant de la „Asia Express” și a dezvăluit dacă există gelozie în relația lor.
Toți fanii țin minte momentul în care Elwira Petre i-a făcut o declarație de dragoste soțului său în „Asia Express”, fără să își abțină lacrimile.
„Cred că ne declarăm cumva iubire zilnic, prin lucrurile mici. Nu există momente în care zicem: Hai să ne așezăm la masă și să ne spunem poezii! S-a întâmplat așa în Asia pentru că s-a adunat foarte mult dor, dor de fete, dor de casă, dor de familie, de viața obișnuită, de zi cu zi. Cred că fiecare când este în Asia și simte acest dor, simte o mare ușurare în momentul în care pune totul pe hârtie și cumva le exteriorizează puțin”, a spus Elwira pentru Ego.ro.
Elwira a explicat că gelozia nu a existat în relația lor. Au avut încredere unul în celălalt, iar asta a făcut ca relația lor să meargă mult mai bine.
„Gelozie nu pot să zic că a existat. Ținem foarte tare unul la celălalt și cred că asta ne-a dat un soi de siguranță în relație. Suntem și cinstiți. Știe toată lumea că Mihai nu face sugar coating. El este foarte direct. Cred că asta ne-a ajutat puțin în relație pentru că tot ce ai pe suflet spui.”
Urmărește cel mai nou VIDEO