MasterChef 29 Octombrie 2024. Mădălina Irimia A Părăsit Competiția, După Ce Preparatul Ei A Fost Criticat De Jurați: „E Ceva Rău”

Marți seară, concurenții MasterChef au gătit pentru prima dată în acest sezon, împărțiți în două echipe, în afara bucătăriei, la sute de kilometri distanță. Meniul tradițional pregătit pentru Junii Sibiului a adus echipei albastre victoria, iar Ruthie Kuszai, Danilo Lusito, Georgiana Ene, Cristian Ușurelu, Mădălina Irimia, Petre Catană, Gabriel Șerban, Andreea Corb și Victor Marinescu au intrat la testul sub presiune, după ce au pierdut proba din deplasare.

Pentru a-și păstra locul în competiție, aceștia au fost provocați să prepare mămăligă într-un stil fine dining. „Am mers pe o mămăligă dulce-sărată, care e cea mai greu de obținut. Fac o invenție!”, le-a spus aseară Mădălina Irimia chefilor, când aceștia au încercat să afle direcția preparatului ei. „Când ești la eliminare, nu cred că e momentul să faci invenții. Momentul e să te salvezi și, apoi, mai vezi tu ce faci mâine. Important e să scapi!”, a reacționat Chef Sorin Bontea.

La degustare, concurenta și-a descris preparatul astfel: mămăliga întoarsă în România după trei luni în Franța, timp în care s-a îndrăgostit de platourile de brânzeturi. Combinația de gusturi nu a fost însă pe placul chefilor. „Surprinzător, gustul e ceva ce nu am gustat niciodată în viața mea. Niciodată! E amar, acru, dulce…”, i-a spus Chef Florin Dumitrescu. „Mă așteptam să iasă un balaur să mă certe, să mă muște! O farfurie pur și simplu neinspirată…”, a adăugat Chef Cătălin Scărlătescu. „Mădălina, e ceva rău! Mămăliga ta a ajuns în Franța, pe jos, în niște bocanci uzați și aceeași pereche de ciorapi”, a concluzionat Chef Sorin Bontea. În final, decizia celor trei chefi a fost ca Mădălina să părăsească emisiunea.

Luni și marți, de la ora 20:30, cei 17 concurenți rămași în competiție vor avea parte de noi provocări culinare și de o ieșire din bucătăria MasterChef, care le va testa din nou capacitatea de a găti în echipă, contra cronometru, pentru câțiva invitați speciali. Cine va rămâne în emisiune și cine își va lăsa șorțul și va pleca acasă, vedem săptămâna viitoare. Noile ediții sunt disponibile, în avans, pe VOYO.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Sursa