A existat la un moment dat o mașină românească care avea dotări mai bune decât Dacia. Nicolae Ceaușescu a rupt piața cu ea în Occident, având în vedere prețul ceva mai mic, dar și modernizarea ei.
Mașina românească, ce avea dotări mai bune ca Dacia
Probabil vă gândiți deja despre ce mașină este vorba. Celebrul Oltcit avea dotări mai bune decât Dacia. Era o mașină low cost în perioada comunismului. Lucrurile aveau să se schimbe ani mai târziu când celebra mașină a dispărut definitiv.
În anul 1973 a avut loc criza petrolului. Prețul combustibilului a crescut enorm atunci, iar industria auto din vestul Europei avea de suferit. Tot în același an, uzinele de la Dacia Mioveni funcționau, dar listele de așteptare erau foarte lungi.
Atunci, Nicolae Ceaușescu a avut o nouă idee. A vrut să fabrice o mașină de dimensiuni mai mici, care să consume mai puțin și care să fie destinată tinerilor. Au urmat apoi discuții cu Volkswagen, dar și cu Renault.
În final însă, pentru colaborare, fabricantul auto francez Citroën a fost disponibil. La rândul său, acesta era grav afectat de criza petrolului. Doi ani mai târziu, în 1975, la conducerea companiei a venit Georges Taylor. Acesta era născut în București, astfel că avea legături cu administrația română.
Cum a apărut logo-ul Oltcit
Iar această colaborare avea să aducă beneficii pentru ambele părți. Mai apoi, după negocieri, Peugeot a reușit să obțină în 1976 un pachet de 89,95%, iar noua entitate a fost numită PSA (Peugeot Société Anonyme). Tocmai la finalul anului 1976, contractul între partea română și cea franceză a fost semnat.
Așa a luat naștere societatea româno-franceză Oltcit. România avea o participație de 64%, iar PSA de 36%. În ceea ce privește numele mașinii, este vorba despre îmbinarea numelui regiunii de construcție a viitoarei mașini, adică Oltenia și denumirea brandului Citroën.
De ce era această mașină cu mult peste Dacia? În anul în care parteneriatul a fost semnat, uzinele Dacia produceau mai bine de 60.000 de autoturisme, dar modelele erau deja învechite.
De cealaltă parte, pentru noua uzină Oltcit, din Craiova, erau folosite mașinării moderne. Iar rapid, această mașină a ajuns să fie cu mult peste Dacia, atât în ceea ce privește dotările, cât și aspectul.
În 1981 a fost lansat primul automobil Oltcit, în cadrul Târgului Internațional de la București. Avea un logo simplu atunci, mai exact un „O”, alături de una dintre săgețile siglei Citroën.
Mașina a devenit preferata Occidentului și a eclipsat total Dacia
Iar mașina a ajuns să fie adorată peste hotare. Ea a fost exportată în Europa și chiar mai departe de atât. Vorbim despre țări precum Iugoslavia, Polonia, Cehoslovacia, Franța, Belgia, Olanda, Columbia, Argentina, Paraguay, Uruguay, Costa Rica, Venezuela, Ecuador, Iordania, Turcia, Siria, Egipt, dar și Bulgaria.
Mai mult de atât, pe străini i-a impresionat și interiorul mașinii. Bordul era unul modern pentru acea vreme. Tot spațiul era folosit la maxim, iar consumul nu era deloc de neglijat.
Chiar și Dacia a devenit eclipsată de acest model, iar Nicolae Ceaușescu a dat marea lovitură. Și totuși de ce a dispărut Oltcit? Mai mulți factori au dus la declinul mașinii care era adorată în Europa.
În primul rând, uzina Oltcit a fost proiectată să poată produce 130.000 de autovehicule anual. În perioada 1981 și 1993 însă, s-au fabricat doar 200.000 de mașini, dintre care numai 60.000 pentru piața externă.
De asemenea, piesele fabricate de furnizorii interni aveau o calitate scăzută. Mai mult de atât, furnizorii nu puteau să ofere în flux continuu toate piesele necesare. Drept urmare, români și francezii aveau de pierdut.